IPOTEZĂ: În timp ce americanii sărbătoresc 50 de ani de la trimiterea primului om în spaţiu, apar documente care îi contrazic: Primul cosmonaut, o nemţoaică!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ipoteza arată că o femeie cosmonaut din Germania a ajuns în spaţiu cu 16 ani înaintea ruşilor şi a americanilor. Exact acum 50 de ani, de la Cape Cannaveral decola Racheta Gemini 1 cu capsula Freedom 7. Alan Sheppard a efectuat un zbor suborbital care a durat 15 minute şi în cadrul căruia s-a atins altitudinea de 116 mile.

Deşi zborul a fost mai scurt decât cel realizat de Yuri Gagarin cu mai puţin de o lună înainte, mai exact pe 12 aprilie acelaşi an 1961, Alan Sheppard, prin altitudinea atinsă, a devenit primul astronaut american omologat ca atare în toate lucrările de specialitate.


"Deocamdată aceştia doi, respectiv Yuri Gagarin şi Alan Sheppard, sunt primii cosmonauţi recunoscuţi şi omologaţi în toate enciclopediile. La fel cum primul om care a păşit pe altă planetă va fi şi va rămâne Neil Armstrong. Dar documente recente ridică un mare semn de întrebare asupra acestor priorităţi. Se pare că primul om care a văzut pământul din spaţiu a fost celebra aviatoare germană Hanna Reitsch", ne-a declarat ing. Mircea Cărbunaru, autor de nuvele SF şi preşedinte al cenaclului SFera, un pasionat căutător al enigmelor tehnice ale trecutului.

image


Şi în publicaţia "Kundskab Magasin", revistă de specialitate din Danemarca, din luna aprilie a acestui an se arată că de fapt primul zbor suborbital în care s-a atins altitudinea de 106 km , (peste limita acceptată de oamenii de ştiinţă de 100.00 km de la care începe de fapt spaţiul cosmic) a fost efectuat pe 4 martie 1945 de o rachetă V II lansată de la Pennemunde.

image


Racheta avea o capsulă cu diametrul de numai 82 de centimetri în care se afla Flugkapitan-ul Hanna Reitsch. Cu alte cuvinte, primul zbor în Cosmos a fost realizat cu 16 ani înaintea celui oficial.

image

De reţinut că începând cu anul 1947 rachetele V II germane au fost reconstruite în Statele Unite şi la bordul lor au fost lansate animale (cimpanzei şi câini) la limita spaţiului extra-atmosferic.

"Oricum, primul zbor suborbital a fost executat mult mai devreme decât cele sovietice şi americane. Potrivit site-ului editinternational.com primul om în spaţiu a fost acelaşi FlugKapitan Hanna Reitsch prima femeie pilot de încercare din lume. Ea a executat în 1942 un zbor suborbital la bordul unei rachete V I modificată în care a atins altitudinea de 80 km. Acest zbor este deja conoscut dar nu este considerat un zbor cosmic", ne-a mai precizat Mircea Cărbunaru.

Cel care a realizat din punct de vedere tehnic aceste aceste zboruri a fost celebrul Brigadefuhrer SS Werner von Braun, savantul care a făcut posibil zborul spre lună.


Hitler chiar a avut farfurii zburătoare

image

Documente scoase recent la iveală arată şi faptul că naziştii aveau deja un proiect foarte avansat de farfurie zburătoare. Se numea Haunnebu şi avea mai multe variante. Cu unul dintre prototipuri a efectuat un zbor extratmosferic Joachim Roehlicke unul din piloţii de teste.
Deşi proietul era UltraGekados (strict secret), după zbor el s-a confesat fiicei sale spunând că a văzut Pământul din exterior.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite