Honorina Popescu este inginerul care se implică în problemele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este alături de cei 40 de copii şi tineri cărora le-a înlesnit accesul la o viaţă de familie, prin modelul promovat de "Căminul Speranţei".

I-au plăcut ştiinţele exacte şi a ales să urmeze Facultatea de Mecanică. A lucrat ca inginer în Brăila şi Bucureşti. Pasiunea însă a fost reprezentată de ştiinţele umaniste, către care s-a îndreptat în 1999.

"Proiectul a fost început de un grup de oameni cu suflet. Eu am fost chemată să mă alătur lor. Dumnezeu aranjează lucrurile în viaţă astfel încât să rezulte ceva frumos şi am ajuns să mă ocup de proiectele sociale la «Căminul Speranţa»", spune Honorina Popescu.

Nu a acceptat uşor postul de preşedinte al Asociaţiei "Diaconia", pentru că nu se simţea pregătită pentru aşa ceva. A urmat cursuri manageriale post universitare şi acum este mulţumită de faptul că un vis frumos poate deveni realitate.

Povestea "Diaconia"

Căminul este o instituţie de ocrotire a copiilor în sistem familial, cele patru familii găzduite de Asociaţie având în grijă 40 de copii.

"Fiecare familie are proprii copii, dar şi alţi 10 care provin din sistemul de Protecţie al Copilului. Au vârste diferite, de la grădiniţă până la facultate, şi ajung la familii în momente diferite. Sunt familii care trăiesc viaţa de zi cu zi poate mai tumultoasă ca altele, dar cu satisfacţia extraordinară că pot contribui la transformarea în bine a destinului unor copii. Acest model seamănă într-o oarecare măsură cu ocrotirea minorului de către asistenţii maternali", explică preşedintele Asociatiei "Diaconia".

Fiecare mamă este angajată a Asociaţiei şi primeşte ajutor de la un lucrător social, dar şi asistenţă de specialitate.

"Am început proiectul cu o familie de pensionari. Cei din jur erau reticenţi cu privire la viabilitatea unui astfel de model. Ei au fost dovada că dragostea şi pasiunea pot învinge greutăţile. O altă familie a acceptat invitaţia de a se implica în proiect după ce copiii lor au fost în tabără cu copiii de la cămin şi s-au legat relaţii de prietenie. Familiile relaţionează cu cei pe care îi au în plasament ca şi cu proprii copii", susţine Honorina Popescu.

Aceasta spune că cel mai dificil lucru este oferirea de afecţiune şi dragoste necondiţionată pentru fiecare copil în parte. "Este vital să oferi dragoste fiecăruia dintre cei opt sau zece copii care o cer fără să spună, tocmai pentru că ei nu au experimentat-o niciodată", adaugă Honorina.

Îşi iubeşte meseria şi doreşte să fie în continuare de ajutor semenilor săi. "Noi aici avem mai mult principii şi mai puţine reguli. Cel mai important lucru este morala creştină pe care ne străduim să o practicăm", mai spune interlocutoarea noastră.

Întrebări şi răspunsuri

Până la ce vârstă pot sta copiii la aceste familii?

"Din punct de vedere legal pot rămâne până termină o formă de învăţământ. Rolul nostru este să-i pregătim pentru viaţă şi se termină când tinerii se descurcă singuri. Avem acum cinci studenţi la Galaţi, Bucureşti şi Cluj care vin în weekend-uri şi vacanţe la familiile lor".

Care sunt criteriile de selecţie pentru familii?

"Ne dorim familii responsabile, cu comportament şi relaţii bune între ele, care să poată oferi modele. Familia nu trebuie să fie caz social şi să aibă propria locuinţă, chiar dacă vor veni să stea în una dintre casele de aici. Ne-am orientat către familiile cu unul sau doi copii".

Ce-i place

"Îmi place mult că citesc şi îmi fac timp pentru lectură. De asemenea, visez să călătoresc şi să descopăr lucruri noi. Îmi place să las lucrurile pe care le fac să vorbească în locul meu. Îmi place ca atmosfera din jurul meu să fie una deschisă, iar interlocutorii să spună liber ce au de spus şi gândesc asta deoarece sunt o fire deschisă".

Ce nu-i place

"Nu îmi plac oamenii făţarnici şi nu-mi place publicitatea. Nu este locul meu în lumina reflectoarelor".

Profil
Născută. 23 august 1958, Bucureşti
Studii. Universitatea Galaţi, Facultatea de Mecanică - Specilizarea Maşini termice
Profesie. Inginer, preşedinta Asociaţiei "Diaconia"
Familie. Căsătorită, doi copii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite