Generalul Nicolae Roman conduce armata din sudul şi estul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
General maior dr. Nicolae N. Roman
General maior dr. Nicolae N. Roman

Generalul maior dr.Nicolae N. Roman este de la 1 iulie comandantul Diviziei 2 Infanterie din Buzău, după o carieră în care a parcurs toate treptele ierarhiei militare. Generalul Roman a absolvit Liceul militar „Dimitrie Cantemir" de la Breaza, cu diplomă de merit din partea Ministerului Învăţământului iar în 1978 şi Şcoala militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu" de la Sibiu, arma infanterie, ca şef de promoţie.

A fost primul elev din istoria Armatei Române care a purtat gradul de plutonier adjutant. În 1997 a obţinut titlul de doctor în ştiinţă militară iar în anul 2010 a obţinut gradul universitar de profesor. Acum este comandantul Diviziei 2 Infanterie, entitate militară înfiinţată pe scheletul fostei Armate a II-a, cu unităţi militare în tot estul României.
Dacă pe generalul Roman îl găseşti în fiecare zi de lucru în comandament sau misiuni, pe omul Nicolae Roman îl vezi la sfârşit de săptămână ori la o piesă de teatru, ori la un vernisaj.

„Timpul liber nu este cel de fiecare zi, din afara orelor de program, pentru că acesta este foarte redus, ci timpul pe care îl am la dispozitie pentru teatru, concert, o excursie, pentru citit o carte, pentru a-mi satisface un hobby. Îmi place să văd lumea, să stau de vorbă cu oamenii pentru că iei pulsul vieţii altcumva decât din telejurnale sau de la şefi", spune generalul Roman.

Mărturiseşte însă că este în "captivitatea" uniformei kaki din adolescenţă.

„Cariera militară este un şir lung de sacrificii. Când vrei să faci ceva pentru ţara ta, pentru poporul tău, primii pe care îi sacrifici sunt cei dragi, cei care ţin la tine. Port un respect imens pentru părinţii mei. Dacă ar fi să vorbim de viitor, mi-aş dori să am un nepoţel sănătos căruia să-i citesc basmele românilor şi să-i ofer ceea ce mi-au oferit mie părinţii, bunicii, dascălii mei", mărturiseşte Nicolae Roman.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Care este cea mai mare mulţumire după atâţia ani petrecuţi în armată?
Nu sunt dator la nimeni şi nu voi roşi niciodată atunci când mă voi întâlni cu cei pe care i-am comandat şi îi comand, fie ei elevi, studenţi sau militari. Sunt convins că tot ce am făcut până acum au fost lucruri bune care fac cinste instituţiei militare şi societăţii.
Care este povestea initialei "N" din nume?
Ţin şi respect foarte mult iniţiala N din nume pentru că aceasta vine de la Nicolae. Este numele tatalui meu pentru care am un respect deosebit dar şi al fiului meu, la care ţin foarte mult. „N" reprezintă trecutul şi viitorul familiei mele.

PROFIL
Născut: 18 aprilie 1956, comuna Dobroteasa, judeţul Olt.
Ocupaţia: comandant al Diviziei 2 Infanterie Buzău
Familie, căsătorit, un băiat

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite