Bărbat găsit decedat pe Faleza Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii au întocmit dosar penal
Polițiștii au întocmit dosar penal

Ofiţerul de serviciu de la IPJ Brăila a fost sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat de 31 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că a găsit, pe Faleza Dunării, cadavrul unui bărbat.

În urma sesizării, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care a constatat că, pe faleză, între ştrand şi Moara Violatus, în spatele unei sculpturi metalice, amplasate pe spaţiul verde, se afla cadavrul unui bărbat de aproximativ 55-65 ani, care era întins şi învelit de la genunchi în jos cu o plapumă, fiind îmbrăcat cu un cojoc şi mai multe pulovere.
Asupra victimei nu a fost găsit niciun act din care să-i rezulte identitatea, iar pe corp nu au fost constatate urme vizibile de violenţă.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, care a constatat decesul bărbatului, luându-se măsura transportării acestuia la morga Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a morţii.
La data de 12 decembrie a.c., a fost efectuată necropsia şi s-a stabilit că cel în cauză a decedat în urma insuficienţei cardio-respiratorii acute survenite pe fondul unei pneumonii, pe corp nefiind constatate semne de violenţă.
În continuare, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării persoanei decedate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite