Gara CFR Brăila va intra în reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a aprobat studiile de fezabilitate pentru modernizarea a 16 gări, printre care şi gara Brăila. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 58,23 milioane de lei, fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat.

Potrivit proiectului, Gara CFR Brăila se află într-o stare necorespunzătoare cu degradări la toate componentele, neasigurând condiţiile, facilităţile şi confortul necesare pentru a atrage călători spre traficul feroviar.

Clădirea Gării CFR va fi consolidată şi modernizată conform recomandărilor expertizei tehnice. Clădirea urmează să fie termoizolată, va avea parte de reparaţii şi finisaje interioare, exterioare, vor fi înlocuite instalaţiile electrice, sanitare, termice şi de telecomunicaţii.

Standarde europene

În Gara CFR se vor efectua şi amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi. Se va asigura accesibilitatea staţiei pentru persoanele cu mobilitate redusă, respectiv două locuri de parcare, rampe de acces, ghişeu special la casa de bilete, benzi avertizoare pentru persoanele cu disfuncţii de vedere şi semnale vizuale pentru persoanele cu disfuncţii auditive (pictograme). Totodată vor fi amenajate grupuri sanitare speciale, geamuri antiefracţie la casele de bilete, iar alimentarea cu apă a obiectelor sanitare se va face automat, cu senzori de prezenţă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite