GALERIE FOTO Staţia de epurare a fost inaugurată. Vezi aici cum arată şi cum funcţionează aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul tăierii panglicii roşii
Momentul tăierii panglicii roşii

Astăzi cu începere de la ora 11.00 în prezenţa autorităţilor locale brăilene, a reprezentanţilor firmei germane Passavant şi a preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu, Gheorghe Popescu, a avut loc inaugurarea oficială a staţiei de epurare.

Proiectul, finanţat prin Programul ISPA şi a cărui valoare totală s-a ridicat la peste 49 de milioane de euro a avut un parcurs anevoios, dar a fost finalizat la timp, evitându-se astfel returnarea fondurilor europene.

După ce a fost terminată construirea staţiei, la sfârşitul lunii iunie, au urmat trei luni de probe: probe pe uscat, probe la umed cu apă curată şi probele cu apă uzată. După ce staţia de epurare va fi dată în funcţiune, brăileni vor consuma apă mult mai curată, iar Brăila va fi primul oraş de pe porţiunea românească a Dunării, care nu va mai deversa ape uzate în fluviu şi se va alinia normelor europene de mediu.


Un pas important către un mediu mai curat


„Va fi un lucru deosebit pentru că este cea mai mare staţie de pe Dunăre, vom intra pe normativele europene din punct de vedere al conformării cu cerinţele de mediu şi pentru viitor, pentru copii, pentru cei care vin după noi, Dunărea de la Brăila încolo va fi mai curată", a declarat primarul Aurel Simionescu.


„Epurarea apelor uzate înseamnă o Dunăre mai curată, o Deltă mai curată, o Mare Neagră mai curată. Epurarea apelor uzate este un obiectiv major al Comunităţii Europene şi desigur că şi al României, parte componentă a acestei comunităţi. Discutăm despre o investiţie care se închide din punct de vedere valoric la finalul a 50 de milioane de euro, este o lucrare cu un grad complex de tehnicitate care a necesitat un volum extraordinar de mare de muncă", a declarat Mihai Chiriţă, director CUP Dunărea Brăila.


„Este o mare realizare pentru noi şi este un pas important pentru municipiul şi judeţul Brăila. Noi salutăm faptul că aproape lunar reuşim să inaugurăm multe investiţii pe bani europeni. Eu cred că, împreună putem schimba în mult mai bine soarta brăilenilor şi la urma urmei aceasta este menirea administraţiei", a declarat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.


„Constat cu mare satisfacţie că probleme care vizează protecţia mediului sunt prioritare în rândul administraţiei din Brăila. Lucrurile nu se opresc aici, sunt proiecte în continuare şi pe probleme care vizează chestiunea deşeurilor. Aceasta este o problemă foarte importantă fiindcă la acest capitol avem restanţe mari. Trebuie să ne schimbăm atitudinea în legătură cu deşeurile din România, să avem în vedere că aceste deşeuri pot constitui şi o sursă de venit", a declarat Gheorghe Popescu, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu.


„Comunitatea Brăilei a devenit un exemplu demn de urmat în privinţa conservării naturii prin mijloace moderne orientate spre viitor", a precizat dr. Mazen Bachir, director general Passavant.


100.000 de metri cubi de apă/zi


După cum a explicat ing. Hasan Taskin, Manager în Dezvoltarea Afacerilor Passavant, staţia are o capacitate de epurare de 100.000 metri cubi pe zi. „Până acum, apa uzată din Brăila era evacuată direct în Dunăre fără vreun tratament de epurare şi curăţare. Aceste reziduuri influenţau semnificativ nivelul de poluare al Dunării şi al mediului înconjurător. După darea în exploatare a staţiei, cei 100.000 de metri cubi de ape uzate vor ajunge zilnic în Dunăre, curaţi, reducând substanţial nivelul de poluare al fluviului."


Laborator ultramodern


În clădirea administrativă se află laboratorul pentru analiza apei şi a nămolului. Echipamentul şi facilităţile din acest laborator dau posibilitatea efectuării unei game largi de analize asupra microorganismelor prezente în nămolul activ. De asemenea este posibilă efectuarea de analize speciale pentru depistarea conţinutului de metale grele.

Laborator

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Traseul apei uzate în procesul de epurare


Să urmărim, pe scurt, traseul apei uzate în procesul de epurare, înainte de evacuarea apei curate în Dunăre. Acesta începe cu trei staţii de pompare principale care transferă apa uzată din reţelele de canalizare din amonte până la Canalul de admisie în staţia de epurare. De la Gura de admisie apa uzată curge spre trei grătare rare cu o distanţă între bare de 20 mm, apoi în canalele grătarelor apa brută curge spre trei grătare dese, fiecare prevăzute cu o sită de 3 mm.

Camera grătarelor

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Sedimentele trec prin benzi transportatoare către două Compactoare de sedimente. În camera grătarelor se mai află şi două Sortatoare de nisip, precum şi o Centrifugă pentru grăsime. Nisipul şi grăsimile sunt evacuate din deznisipatorul aerat. Staţia are patru deznisipatoare. Sedimentele şi spuma sunt îndepărtate prin două racloare pereche. Apa uzată, acum fără particule brute, nisip şi grăsimi, curge cu ajutorul gravitaţiei către etapa de apurare biologică.

Interior staţie

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Etapa de epurare biologică începe la Camera de Distribuţie cu bazinul pre-anoxic. Aici, apa uzată ce intră este mixată cu microorganismele ce compun nămolul activ. Acestea sunt îndepărtate din apa uzată şi transportate spre bazinele de decantare de jos, iar apoi trimise înapoi spre etapa de epurare biologică sub forma nămolului de retur. Din această cameră de distribuţie din amonte, amestecul de nămol şi apă uzată este distribuit către patru bazine mari de aerare.

În timpul trecerii lor prin bazin, bacteriile sunt suspendate în apă cu ajutorul unor mixere. Fiecare bazin de aerare are ataşate 4.000 bucăţi de discuri de pulverizare pentru a distribui aerul în apă sub formă de bule fine. În Staţia suflantelor, cinci compresoare mari suflă aerul către pulverizatoarele din bazinul de aerare.

Bazinele de decantare finală

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Apa curge din bazinele biologice prin camerele de distribuţie către bazinele de decantare finală. Acum are loc procesul de sedimentare a microorganismelor pe fundul acestor bazine de decantare finală. Bazinele sunt echipate cu racloare din oţel inoxidabil. Acestea răzuiesc nămolul sedimentat şi îl duc spre centrul bazinelor. Apa curată şi limpede curge peste pragurile cu crestături în V, iar apoi ajunge prin canalul de evacuare în Dunăre.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite