GALERIE FOTO: Combinatul de la Kilometrul 10 din Chiscani a ajuns pradă hoţilor de fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii şi poliţiştii brăileni duc o luptă susţinută cu hoţii care dau iama în fierul vechi din Combinatul de la Chiscani.Divizat prin „privatizarea Ciorbea", Combinatul de Celuloză şi Hârtie din Chiscani, aflat la zece kilometri de municipiul Brăila, a ajuns raiul hoţilor de fier vechi. Ba chiar, pentru un cărucior de ţevi, unii şi-au găsit aici sfârşitul.

Anual, poliţiştii şi jandarmii înregistrează câte 60-70 de furturi din combinat. „Clienţii fideli" ai Chiscaniului sunt chiar romii din Colonia de la Kilometrul 10, aflată în vecinătate.


Tributul

image


„În permanenţă, echipajele noastre, care acţionează în zona fostei platforme chimice, au de lucru cu hoţii de metale. Aceştia, mai ales noaptea, la adăpostul întunericului, sapă în locurile pe unde trecereau conducte sau reţele de înaltă tensiune, în căutarea metalelor", ne-a spus plt. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila.

image


Hoţii le-au dat serios de furcă şi poliţiştilor. „În timp, s-au întocmit sute de dosare penale pe numele hoţilor prinşi în combinat", ne-a declarat şi inspectorul Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

image

Combinatul îşi ia, frecvent, tributul. Nu mai departe de sâmbătă, un bărbat care urcase pe o platformă pentru a dezgropa ţevi din metal a căzut în cap şi a ajuns în stare gravă la spital.


Combinatul, unul dintre cele mai mari din ţară în perioada Comunismului, a intrat în colaps financiar după 1989, dar până în 1995 producţia s-a relansat, pentru ca în august 1997, cele două mari fabrici din Combinat să intre pe lista neagră a Guvernului Ciorbea. 10.000 de oameni au fost disponibilizaţi atunci, din totalul de 20.000, iar obiectivele au fost supuse privatizării.

image
image

Fabrica de celuloză a devenit „Celhart Donaris". Firma a cunoscut o perioadă de tranziţie fiind preluată de controversatul om de afaceri Vladimir Cohn, iar în 2009, ultimii salariaţi au fost trimişi acasă, combinatul fiind definitiv închis.

image

Un trecut glorios dat uitării

image

Până în 1990, cele două obiective aflate pe Platforma Chiscani, de Fire şi Fibre Artificiale şi de Celuloză şi Hârtie, erau unităţi de renume.


„Am lucrat în Combinat încă din primele sale zile. Eram alături de ingineri din Italia care reglau componentele. Era o activitate febrilă. De altfel, inginerii străini care au montat utilajele în combinat spuneau că toate sunt aşa de noi, de ultimă generaţie, că nici ei nu le-au văzut mergând la capacitate maximă", ne-a declarat prof. dr. ing. Dumitru Panţuru, actualmente pensionar.

image
image
Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite