Fănuş Neagu a murit! Elevii şcolii care-i poartă numele au amenajat un mic sanctuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mesajul elevilor de la Şcoala "Fănuş Neagu" vorbeşte de la sine, citându-l chiar pe scriitor: " Eu m-am născut ca să iubesc şi să mor (cât mai târziu) în câmpie." BRĂILA! Lacrimi! Iubire nesfârşită!

În septembrie 2002, Şcoala nr. 2 a primit cu mare mândrie numele scriitorului brăilean, Fănuş Neagu.
Bustul ce domină holul interior al şcolii a fost creat de către sculptorul Dumitru Cojocaru, cu prilejul acestui mare eveniment din viaţa şcolii şi a oraşului.
Cuvintele scriitorului, desprinse din discursul rostit pe scena sălii de festivităţi a Şcolii "Fănuş Neagu": "În această zi de septembrie sunt fericit ca un copil călărind delfini" , a devenit moto-ul de inspiraţie pentru Revista de creaţie literară a şcolii.
O şcoală mândră, cu elevi veseli, cu dragoste de viaţă şi bucurie şăgalnică, cu profesori iubitori şi pasionaţi de Brăila şi de universalitatea metaforei fănuşiene, plânge astăzi, 24 mai 2011, zi pe care o însemnăm în calendar cu lacrimile ochiului care suferă la îngropăciunea marelui scriitor.
Lacrima ochiului se aşterne peste sufletele celor ce înţeleg darul contemporaneităţii cu desăvârşirea metaforei vieţii şi Brăilei.
Fănuş Neagu nu mai este de mult doar al nostru!
Este al tuturor inimilor ce caută zbuciumul vieţii şi pasiunea de a trăi fiecare clipă cu intensitatea electrizantă a cuvântului.
Momentul dramatic prin care trece orice iubitor al valorii acestui neam, copiii şi cadrele didactice ale şcolii, ce-i poartă cu cinstire numele, au amenajat un spaţiu de doliu cu portretul scriitorului, Cartea de onoare Fănuş Neagu în care toţi cei care doresc îşi lasă gândul, un spaţiu pentru flori şi un panou apărut de dimineaţă cu mesajele copiilor şi ale învăţătorilor.
Incheiem cu gandul exprimat de maestru "Un drum spre nicunde mă cheamă mereu şi el este eternitatea mea!"

Dumneazeu să te odihnească, maestre!

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite