FOTOGALERIE/ Aseară, ora 18.03: Haz de criză: apă chioară, covrigi şi carte fără cuvinte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La concursul de caricatură de la Casa Tineretului, oficialii au fost unşi cu apă de canal, iar juriul a purtat petice. Brăilenii s-au călcat în picioare ca să vadă caricaturile „de criză" şi să pună mâna pe cartea cu pagini albe a lui Mihai Stănescu, „Realizările Guvernului Boc în perioada 2009-2010".

Galerie foto aici

Îmbulzeală mare la festivitatea de premiere a Salonului Internaţional de Caricatură, de la Casa Tineretului.

Juriul condus de cunoscutul jurnalist şi critic de artă Tudor Octavian a reuşit, cu greu, să aleagă câştigătorii, dat fiind faptul că au avut în faţă un morman de peste 600 de caricaturi, venite din 42 de ţări.

Premiul cel mare l-a câştigat Doru Axinte, din Tulcea, iar Premiul I Pawel Kuczinski, din Polonia, care n-a reuşit să vină la festivitate.
Dată fiind tema concursului - CRIZA - autorităţile au fost primite cu covrigi şi apă chioară, iar fanfara condusă de Petrea Gogu a intonat melodii specifice.

Doru Axinte - Marele Premiu la caricatură

Premiul cel mare, de 1.500 de euro, la Salonul Internaţional de Caricatură, desfăşurat în acest weekend la Brăila, a fost adjudecat de poliţistul tulcean Doru Axinte, cu lucrarea „Eclipsa", o caricatură care reprezintă un grup de români privind după euro, în plină eclipsă, întruchipând criza.

Juriul, format din scriitorul Tudor Octavian şi caricaturiştii Mihai Stănescu, Ion Barbu, Leonte Năstase şi Costel Pătrşcan, a fost impresionat de lucrarea tulceanului, care reprezintă „români privind spre moneda euro în eclipsă".

Carte fără cuvinte

Caricaturistul Mihai Stănescu a lansat, cu acest prilej, volumul „Realizările Guvernului Boc în perioada 2009-2010", în fapt, o carte cu pagini goale. Au luat cuvântul preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, primarul Brăilei, Aurel Simionescu, membrii juriului, precum şi fericiţii câştigători ai premiilor. Fiecare alocuţiune a fost precedată de câte o melodie interpretată cu multă măiestrie de artiştii conduşi de Petrea Gogu. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite