FOTOGALERIE-Au început să crească stâlpi în mijlocul drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Treabă de mântuială: după reabilitare, trotuarul de pe Poporului s-a îngustat, iar stâlpii de iluminat au ajuns în centrul şoselei

Galerie foto aici

Constructorii de drumuri de la noi ne bagă pe lista ruşinii. Graba lor de a-şi încasa banii publici e mai importantă decât, după cum se vede, decât lucrarea propriuzisă.

Nu ne mai mirăm că gropile de pe dig, plombate în martie, s-au format la loc, atunci când descoperim una şi mai şi: au răsărit stâlpi pe şosea.

Pe strada Poporului, de exemplu, spaţiul destinat autovehiculelor a rămas acelaşi.

Stâlpii de iluminat stradal nu au fost mutaţi şi, în acest moment, ei se află în mijlocul drumului.

Lucrările de pe strada Poporului, care au fost finalizate cu puţin timp în urmă, au dat, ce-i drept, o faţă nouă arterei de circulaţie.

O spune toată lumea. Pe unii chiar i-a lăsat cu gura căscată noua înfăţişare a străzii. Cum, necum, stâlpii de iluminat public au ajuns în mijlocul străzii. După finalizarea lucrărilor, aceştia au rămas neclintiţi, cu toate că trotuarul a fost îngustat.

Ba chiar, constructorul şi-a încercat simţul estetic şi a trântit ditamai bordurile pe lângă stâlpi. Spaţiul rămas liber între stâlpi şi trotuar ar permite conducătorilor auto să circule, dar acest lucru este imposibil datorită bordurilor care înconjoară stâlpii.

„Degeaba au făcut aceste lucrări pentru că strada a rămas la fel de îngustă şi pe deasupra au micşorat şi trotuarul. Când trec cu maşina pe aici şi vine alt şofer din sens opus, sunt nevoită să îi acord prioritate, urcându-mă pe trotuar", ne-a declarat Flori Teodosopol, patroana unui magazin din zonă.

Altă stradă, aceeaşi problemă

Situaţia întâlnită pe această stradă nu este „unică" în Brăila.

În mijlocul intersecţiei dintre Calea Galaţi cu Bulevardul Dorobanţilor este întâlnită o situaţie asemănătoare, numai că aici este vorba despre un singur stâlp care, care, dacă tot a ajuns în mijlocul intersecţiei, după o serie de lucrări făcute în zonă, a fost transformat în suport pentru reţeaua electrică a liniilor de tramvai, dar şi pentru un semafor pentru autoturismele care vin de pe digul Brăila-Galaţi şi virează la stânga pe Calea Galaţi.

Pe strada I. C. Brătianu la intersecţia cu strada Apollo ne lovim tot de un stâlp uitat în mijlocul drumului.

„Fac zilnic drumul Brăila-Galaţi, iar când m-am întâlnit prima oară cu această situaţie am rămas şocat. Dimineaţa am plecat la serviciu şi când m-am întors am văzut că a răsărit un stâlp în mijlocul intersecţiei, numai în România se poate întâmpla aşa ceva", ne-a spus Marius Cârlan. Vom reveni.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite