Expoziţia Ziarului neconvenţional - un proiect de Paula Ribariu, la Muzeul Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul manifestării. FOTO: MUZEUL BRĂILEI
Afişul manifestării. FOTO: MUZEUL BRĂILEI

Vineri, 7 octombrie 2011, ora 17.30, are loc la Galeria „Gheorghe Naum" a Muzeului Brăilei, Piaţa Traian nr. 3 (intrarea prin str. Galaţi), un vernisaj eveniment.

În expoziţia itinerată la Brăila sunt prezenţi 11 artişti: Ervant Nicogosian, Alma Redlinger, Marin Gherasim, Daniela Chiron, Adela Edu, Mircea Barzuca, Radu Comşa, Nicolae Macovei, Lucian Ţăran, Alina Buga, Paula Ribariu; un scriitor, Adriana Bittel; un critic de artă, Pavel Şuşară.
Deşi reuneşte artişti contemporani din toate generaţiile şi acoperă o diversitate de tehnici (de la pictură la digital art) şi de stiluri, expoziţia afirmă un singur crez: arta este expresia unei realităţii spirituale, un instrument care captează şi emite sensuri inteligibile celor preocupaţi să cunoască/descopere autenticitatea actului creator, conform descrierii făcute de dr. Maria Stoica, şef secţie „Artă" a Muzeului Brăilei.


Dialog între generaţii

Ziarul neconvenţional este un proiect al Paulei Ribariu, şi apare, lunar, din anul 2003, ca reacţie la degradarea vieţii culturale. Promovează şi susţine valoarea, încurajează dialogul între generaţii, este expresia unei atitudini, deopotrivă civică şi estetică.
Ziarul neconvenţional organizează anual o expoziţie şi acordă anual, unui tânăr artist, Premiul Raul Rosei.

Paula Ribariu

Paula Ribariu s-a născut la Brăila, în anul 1938.
A absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu în 1964, an în care a şi debutat expoziţional.
În perioada 1964-1989 a participat la expoziţiile anuale şi bienale, organizate în ţară şi la expoziţiile româneşti itinerate în străinătate: Varşovia, Viena, Tokyo, Tunis, Cairo, Manchester, Buenos-Aires, Haga, Belgrad, Atena, Stuttgart, Alma-Ata, Moscova, Londra, Glasgow, Ankara, Berlin.
A fost invitată să expună în cadrul unor prestigioase manifestări culturale internaţionale: Barcelona şi Cagnes-sur-Mer în 1971, Madrid-1973, Plovdiv-1980, Alger-1981, Szczecin-1985, Sofia-1988.
Şi-a prezentat constant lucrările în expoziţii personale, organizate în ţară şi peste hotare. În prima expoziţie personală, Bucureşti/1966, şi-a afirmat crezul artistic pe structura a două cicluri: Brăila copilăriei şi Maramureş. I-au urmat expoziţiile din 1968 / Bucureşti (Pieta, Cântecul), 1970 / Mamaia (Pictură-Obiect, o nouă formă de expresie, foarte îndrăzneaţă pentru vremurile acelea), 1973 / Bucureşti (Întoarcere către...), 1977 / Bucureşti (Călătoria), 1983, 1985, 1990 / Bucureşti şi Szczecin (Kogaion), 1993 / Ludwig-Forum Aachen (Expoziţie-Atelier), 1998 / Bucureşti-Artexpo (Întruchipări, Arheu, Taine). Fiecare dintre acestea a însemnat o etapă în evoluţia gândirii plastice a artistei, o treaptă spre spiritualizarea formelor, o încercare de a investi imaginea cu sensuri filosofice. În anul 2001 a expus la Brăila un amplu ansamblu de lucrări: Întruchipări şi Taine.
Întruchipările, Arheii, Tainele sunt motive-idei, „chintesenţe ale enunţului universal, care poartă neabătut, fără putinţă de eliminare, toată prefiinţa celor mai umile alcătuiri ca şi a lumilor ce
se-ntrupează întru fiinţă". (Paula Ribariu - Catalogul expoziţiei din 1998).
Creaţia Paulei Ribariu este prezentă în muzee din Europa: Muzeul de Artă Modernă Szczecin, Kupferstich-Kabinett, Staatliche Kunstsammingen Dresden, Ludwig Forum-Aachen.
În anul 2000 i s-a decernat premiul Hans Theo Richter, al Academiei Saxone de Artă din Dresda.
„Din punct de vedere artistic Paula Ribariu realizează o performanţă unică în arta romanească, îmbinând rafinat formele culturilor arhaice şi populare cu formele artei contemporane prin transpunerea lor într-un limbaj actual" (Ileana Pintilie Teleaga).
Din anul 2003 coordonează Ziarul neconvenţional şi susţine evenimentele organizate în cadrul acestui proiect.

Mircea Barzuca

Mircea Barzuca s-a născut la Brăila.Este jurist şi artist plastic apreciat, recunoscut pentru rafinamentul cromatic al picturii sale, cunoscut colecţionar de artă, editor şi susţinător al fenomenului artistic.

Informaţiile ne-au fost furnizate de către reprezentanţii Muzeului Brăilei.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite