Stiri din Braila

Eroii Turci înhumaţi la Brăila au fost comemoraţi de oficialităţi

19 martie 2011, 09:40 |  Autor: Dorin Udrea | 

Cuvinte cheie: Brăila, eroi, Turcia, Constanţa, Război Mondial, Brigada,

Cricişătorul Elisabeta cu puţin înainte de a fi trimis la Tulcea la începutul Primului Război Mondial

Brăila

Cricişătorul Elisabeta cu puţin înainte de a fi trimis la Tulcea la începutul Primului Război Mondial

 

La cimitirul Eroilor Turci a fost comemorată Ziua Eroilor acestei naţiuni. La Brăila sunt înhumaţi 754 militari turci căzuţi în primul Război Mondial. De altfel în fiecare an, pe 18 martie, în Republica Turcia se marchează Ziua Eroilor Turci căzuţi la datorie, în ţară ori în afara graniţelor. La Brăila este unul dintre puţinele cimitire ale eroilor acestei naţiuni, căzuţi în ţara noastră în timpul primului Război Mondial.

La ceremonia de la Cimitirul Eroilor Trurci au fost prezentă Fusun Aramaz, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa.

Puţini sunt cei care ştiu că Brăila, a fost până la 1877 oraş de frontieră, în localitatea Smârdan, Ghecet cu era numită pe atunci fiind punctul de control vamal către Imperiul Otoman. De altfel până la 1829 când a fost bombardată de ruşi Brăila a fost Raia Turcească.

Din păcate odată distrugerea în totalitate a oraşului au fost distruse şi cele două cimitire musulmane în care erau îngropaţi de sute de ani locuitorii de origine turcă.

Cei 754 de eroi turci au căzut la datorie pentru ţara lor în perioada primului război mondial, când Turcia era aliata Germaniei. Ei au făcut parte din corpul expediţionar Otoman şi mulţi dintre ei au căzut în luptele de la Viziru din 1916, lupte purtate de Brigada de Cavalerie Blindată engleză pentru oprirea invaziei după dezastrul de la Turtucaia.

Brigada de Cavalerie Blindată Engleză era dotată cu automitraliere Rolls Royce şi Austin, iar bătălia de pe linia Viziru Bordei Verde a fost prima mare confruntare motorizată de la noi, confruntare deosebit de violentă dar care însă este prea puţin cunoscută.

Numai 12 dintre eroii turci au fost identificaţi, având morminte individuale restul de 742 fiind îngropaţi în gropi comune

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Kim Jong Il, îmbălsămat şi expus în mausoleu „pentru eternitate“

    Trupul neînsufleţit al liderului nord-coreean Kim Jong Il, care a fost îmbălsămat, va fi expus ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole