Brăila: Dumitru Anghel - Omul pentru care cuvântul scris e artă

Brăila: Dumitru Anghel - Omul pentru care cuvântul scris e artă

Profesor de limba şi literatura română la mai multe şcoli din Brăila, director al câtorva dintre acestea, publicist, critic literar, redactor la mai multe ziare locale, pasionat de literatură şi muzică

Profil

Născut
23 august 1939, satul Secara, judeţul Teleorman
Studii
Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti, promoţia 1963 “George Călinescu”
Profesie
Profesor de limba şi literatura română, pensionar
Familie
Căsătorit, un fiu


După terminarea facultăţii a lucrat pentru o scurtă perioadă de timp împreună cu soţia la Muzeul Peleş din Sinaia. Au venit apoi la Brăila.

A fost pentru câteva luni profesor la Şcoala nr. 23, apoi a lucrat ca profesor de limba şi literatura română la Şcolile 21, 17, 18, 11 şi 12 şi a fost director al Şcolilor nr. 17, 11 şi 12 din 1965 de când a venit la Brăila şi până în 2001.

“În martie 1968, după reforma administrativă, când Brăila redevine judeţ am fost numit director al Casei de Creaţie a judeţului şi m-am implicat în redistribuirea fondurilor Culturii de la fosta regiune Galaţi”, spune Dumitru Anghel.

A organizat cenaclul literar “Mihu Dragomir” şi a publicat prima plachetă – Zbor Alb - a poeţilor brăileni. De la 1 octombrie 1970 este numit Preşedinte al Comitetului Municipal pentru Cultură şi Artă.

Amintiri de preţ


“Am debutat în 1962 în Bucureşti pe vremea când eram student în anul patru cu o cronică muzicală la revista «Contemporanul», o revistă săptămânală de renume. Am scris pentru prima dată, eu un puşti, şi am trimis la «Contemporanul». În amfiteatrul de la facultate colegii mei au adus revista cu articolul. Am primit o scrisoare la cămin de la George Bălan, de la Conservator care mă invita la revistă şi la Conservator.  Credea că sunt student la Conservator”, povesteşte zâmbind Dumitru Anghel.

Îndrăgostit de muzică, Dumitru Anghel a decis ca lucrarea sa de stat să se numească “Critica muzicală, ca gen al criticii de artă”, fiind condusă de profesor universitar George Bălan de la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” şi profesor universitar Silvian Iosifescu, de la Universitatea Bucureşti.

“Pentru primul material care era pe şase coloane am primit 243 de lei. Au urmat şi alte colaborări. Când am venit la Brăila am început să scriu la ziarul «Înainte»”, îşi aminteşte cu nostalgie profesorul.

Din 1965 şi până în prezent a publicat peste 900 de articole pe tematică culturală – cronici muzicale, cronici de teatru şi de film, recenzie de carte, eseuri, în presa brăileană şi în alte publicaţii din ţară şi străinătate.

Numărul cărţilor publicate este impresionant

Editorial a debutat în 1997 cu “Monografia Şcolii 12”, într-o iniţiativă inspirată a Inspectoratului Şcolar. În 2004 a lansat cartea “Portrete în aquaforte”, o galerie de portrete de personalităţi din zona culturală, socială şi politică a Brăilei. În 2005 a publicat cartea “Brăila muzicală”, o antologie de avancronici şi cronici muzicale, în 2006 a publicat “Portrete cu variaţiuni pe contrapunct”, în 2007 – “Portrete în clarobscur”.

Ultima carte este “Reverenţe critice” care a apărut în august 2009 în preajma aniversării celor 70 de ani de viaţă ai autorului.


Întrebări şi răspunsuri

Care a fost prima impresie despre Brăila şi cum vă simţiţi după atâţia ani petrecuţi aici?

D. A.: “Brăila am recepţionat-o aproape cu indiferenţă la început. Nici nu ştiam unde este pe hartă. Prima dată când am ajuns la gară un copil m-a întrebat «Cât este ceasul, bre?». Am ajuns apoi la socrii mei care locuiau la curte. Tot acolo locuia şi o grecoaică care asculta muzică grecească tare şi la orice oră. A început apoi să-mi placă modelul de case al oraşului, diversitatea etnică. M-a atras trecutul istoric şi cultura”.

Cum era şcoala şi cum erau elevii atunci când profesaţi?

D. A. : “Pe vremea aceea elevii aveau o educaţie rigidă pentru că aşa erau multe. Aveau bun simţ, iar golănia nu era un exemplu la acel moment. Nu se înjura. Ideea de democraţie a fost prost înţeleasă că se poate face orice şi oricum”.



Ce-i place

“Îmi place muzica şi lietratura. Muzica este visul meu, nepoţica mea cântă la pian. Îmi place să mă îmbrac bine şi întotdeauna la şcoală m-am îmbrăcat bine, am purtat cravată zi de zi. Consider că un profesor trebuie să se prezinte în faţa elevilor într-o anumită ţinută. Îmi place să nu-mi lipsească nimic, dar acest lucru nu este posibil mereu”, spune profesorul.

Ce nu-i place

“Nu-mi place tot ce este vulgar, de la modul vestimentar până la modul de comportare. Nu-mi place ce se întâmplă în şcoala românească. Este vorba de o indisciplină, dezordine şi de foarte multe ori din partea profesorilor. Indiferent unde lucrezi trebuie să respecţi şi să fii respectat”, a conchis Dumitru Anghel.