Drame la Brăila: A crescut alarmant numărul deceselor şi al divorţurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cimitirele brăilene devin tot mai neîncăpătoare
Cimitirele brăilene devin tot mai neîncăpătoare

În august, spre exemplu, au fost înregistrate de şapte ori mai multe divorţuri decât în august anul trecut. Tot atunci, au murit peste 400 de brăileni, inclusiv trei bebeluşi sub un an.

Neajunsurile generate de criză se reflectă, în chip tragic, în sutele de drame care se petrec sub ochii noştri, în municipiu şi în satele judeţului.

Potrivit statisticilor, în august 2010 s-au născut 295 de bebeluşi, însă tot atunci au trecut la cele veşnice 405 brăileni. De parcă n-ar fi fost de ajuns, din aceştia, trei au fost copilaşi cu vârste sub un an. În august 2009, se înregistraseră 330 de decese.

Nici căsătoriile nu mai sunt ce-au fost. Dacă anul trecut, în august, 321 de cupluri au spus „da" în faţa ofiţerului Stării Civile, anul acesta, în tot judeţul, abia au fost 235 de căsătorii.

În schimb, famiile brăilene se destramă. Un exemplu: în aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 80 de divorţuri, faţă de numai 10 în 2009.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite