Brăila: Doi copii, care au furat băutură şi suc, au fost prinşi în flagrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Doi copii, care au furat băutură şi suc, au fost prinşi în flagrant
Brăila: Doi copii, care au furat băutură şi suc, au fost prinşi în flagrant

Doi minori, de câte 13 ani, dovediţi de poliţişti că au comis trei furturi calificate

În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.00, în timp ce executau serviciul de patrulare, poliţişti de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban i-au depistat pe A.V.M. şi N.Ş., ambii de 13 ani, din Municipiul Brăila, care, prin îndoirea oblonului metalic al vitrinei unei societăţi comerciale situate pe Bulevardul Dorobanţilor, au pătruns în interior şi au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice şi răcoritoare.

Cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului unde li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi prejudiciul, în valoare de 32,7 lei, a fost recuperat integral.

Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au extins cercetările faţă de cei doi, stabilind că, în nopţile de 30.11/1.12.2008 şi 21/22.08.2009, aceştia au mai comis două furturi din societăţi comerciale, înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi.

Prejudiciul total de 133 de lei a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate.Urmează ca dosarele să fie conexate şi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propuneri corespunzătoare.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite