Distracţie: Tabără de vară pentru copiii de la organizaţia brăileană „Trebuie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gimnastică, concursuri, plajă sau piscină - iată câteva dintre activităţi. 23 de copii cu dizabilităţi, însoţiţi de 27 de asistenţi personali şi voluntari, au petrecut în Tabăra de vară Stejaru din Dâmboviţa, o săptămână de vis.

Programul din Tabăra de vară a inclus, pe lângă gimnastică şi concursuri haioase, plajă, baie în piscină şi dansuri. Copiii au participat în fiecare zi la un nou concurs : de pictură, de ştachetă, de înot sau de tenis de masă. Părinţii s-au implicat şi ei şi au participat la concursul de talente rezervat în exclusivitate lor.

„Tabăra de vară este parte a programului de socializare şi pregătire pentru o viaţă cât mai independentă pe care organizaţia noastră îl derulează de 14 ani. Suntem la a opta tabără", spune Teodora Ilie, preşedintele Organizaţiei „Trebuie", filiala Brăila.

Ultima seară a fost specială, asta pentru că micuţii, dar şi cei mari, au făcut un foc de tabără şi grătare în aer liber.

„În tabără, mulţi părinţi au descoperit cât de multe lucruri pot face copiii lor singuri. Puştii au participat cu atâta entuziasm la întregul program, s-au bucurat atât de mult şi au fost atât de fericiţi încât a meritat tot efortul nostru pentru atragerea de fonduri şi pentru organizarea întregului program", a adăugat Teodora Ilie.

O parte dintre banii necesari deplasării au venit prin intermediul colaboratorilor proiectului, respectiv Fundaţia Christophorus Werk, restul fiind contribuţia fiecărui părinte.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite