Dezvăluiri: Economia Brăilei, ruinată de evazionişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Gulerele albe" au devalizat firmele autohtone, iar autorităţile judiciare sunt neputincioase. Sărăcia îşi arată chipul hidos la fiecare colţ de stradă. Sute de firme au dat faliment, mii de brăileni au ajuns pe drumuri, iar mare parte din vină aparţine falşilor afacerişti.

Cele mai mari pedepse cu închisoarea, date de instanţele brăilene nu sunt, cum s-ar crede, pentru crime, violuri sau tâlhării, ci pentru fraude economice. Din cei peste 20 de infractori brăileni periculoşi, căutaţi de Poliţia Română şi de Interpol, cel puţin cinci au primit până la 20 de ani de închisoare, pentru înşelăciune în convenţii.


„Există mai multe persoane condamnate definitiv, care se sustrag de la executarea pedepsei, dar care, mai devreme sau mai târziu, vor fi prinşi. Chiar eu am avut un urmărit care a fost capturat în Spania", a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Vasilica Roş.
Problema este că unii sunt căutaţi din anii 1995-1998. Odată cu trecerea anilor, au scăzut şi şansele să mai fie repatriaţi şi băgaţi la zdup.

20 de ani de temniţă pentru 2 milioane de lei

Printre ultimii indivizi daţi în urmărire internaţională prin Interpol este şi Dumitru Stan, în vârstă de 50 de ani, patron „de carton" originar din Bârlad, judeţul Vaslui, care a ţepuit vreo 14 firme din Brăila şi nu numai, cu aproape două milioane de lei.


„Stan Dumitru a achiţionat bunuri de la furnizori dispuşi să accepte file cec postdatate, bunuri pe care le-au transportat şi depozitat într-un depozit închiriat în municipiul Focşani. Revindea apoi marfa după o zi sau două, destinaţiile fiind necunoscute", a precizat magistratul.
Culmea, Stan a mai fost condamnat la 12 ani de închisoare, tot pentru înşelăciune în convenţii. Complicele lui, care se recomanda drept „Oana Munteanu", nu a fost identificată nici până astăzi, darămite să fie adusă în faţa justiţiei.

Groparii firmelor

Adevăraţii „veterani" ai ţepelor date micilor întreprinzători de la Brăila sunt căutaţi, deopotrivă, de poliţiştii români şi de colegii lor de la Interpol. Iordache Crăciun, individ condamnat definitiv la 9 ani şi 6 luni de închisoare, e căutat de mai bine de 15 ani. Dorin Gorciu, alt escroc, are de ispăşit o pedeapsă de 15 ani de închisoare, cât pentru o crimă, însă nu se mai ştie nimic despre el de vreo 12-13 ani.


Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Brăila". Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite