Cinste educatorilor! Deţinuţii de la Tichileşti, implicaţi în tot mai multe programe din fonduri europene şi nu numai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţi de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti. FOTO: NICOLETA BUTNARU
Deţinuţi de la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti. FOTO: NICOLETA BUTNARU

Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti implementează în colaborare cu partenerii instituţionali şi organizaţionali din comunitatea locală Strategia Naţională de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate, proiect care evidenţiază rolul sistemului administraţiei penitenciare în evaluarea permanentă a nevoilor educaţionale, de asistenţă psihologică şi socială ale persoanelor condamnate.

Având în vedere faptul că persoanele private de libertate aparţin comunităţii, instituţia de detenţie oferă, astfel, un serviciu esenţial pentru societate. Funcţia educaţională a penitenciarului se evidenţiază ca prioritară şi, dincolo de aspectul umanist al intervenţiilor, contribuie semnificativ la creşterea siguranţei comunitare.
Proiectul urmăreşte:
§ să cointereseze instituţii de stat şi din comunitate, asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale în demersul reintegrării sociale a persoanelor care au suferit o condamnare;
§ să atragă resurse pentru realizarea activităţilor de suport al persoanelor care au săvârşit infracţiuni în vederea adoptării unor modele de viaţă, în conformitate cu normele legale şi de convieţuire socială;
§ să redefinească şi să reconfigureze colaborările interinstituţionale, în termenii unui continuum de servicii sociale, intervenţii de asistenţă şi consiliere individualizate, sistematice, specifice muncii cu persoanele private de libertate sau cu persoanele care au executat pedepse privative de libertate.

Printre obiectivele Strategiei Naţională de Reintegrare a Persoanelor Private de Libertate se numără:
Ø facilitarea asistenţei postdetenţie la nivel sistemic şi conştientizarea reprezentanţilor comunităţii cu privire la problematica persoanelor private de libertate
Ø îmbunătăţirea cadrului normativ şi promovarea schimbărilor legislative
Ø organizarea de campanii de prevenire a delincvenţei juvenile şi a infracţionalităţii, precum şi de facilitare a reinserţiei sociale, organizate la nivel central şi la nivelul comunităţilor localeØ asigurarea continuităţii intervenţiei destinate persoanelor care au executat pedepse privative de libertate prin furnizarea informaţiilor necesare instituţiilor partenere în vederea continuării intervenţiilor de natură educaţională şi psihosocială, cu preluarea cazurilor şi asigurarea asistenţei în perioada postdetenţie.La nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România se apreciază ca prioritară colaborarea cu instituţiile, auorităţile publice, organizaţiile nonguvernamentale cu atribuţii în derularea demersurilor de pregătire pentru liberare şi cu posibil rol în asistenţa post detenţie. Modul de implicare a personalului din domeniul reintegrare socială, în colaborare cu celelalte sectoare de activitate, în ciclul primire-formare-eliberare condiţionează creşterea şanselor de reinserţie a persoanei private de libertate în societate, cu riscuri diminuate de recidivă.

INFORMAŢIILE NE-AU FOST FURNIZATE DE CĂTRE IONEL DINCĂ, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PENITENCIARULUI PENTRU MINORI ŞI TINERI TICHILEŞTI

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite