Deficit de meseriași pe piața muncii din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Comisia de Dialog Social s-a discutat și despre problemele de pe piața muncii din Brăila
În Comisia de Dialog Social s-a discutat și despre problemele de pe piața muncii din Brăila

Chiar dacă numărul șomerilor a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, există în continuare probleme pe piața muncii în Brăila. La sfârșitul lunii ianuarie în evidențele AJOFM erau înregistrați puțin peste 8.000 de șomeri, cu circa 3.000 de persoane mai puțin decât în ianuarie anul trecut.

Chiar dacă pe hârtie lucrurile stau bine, în realitate sunt mulți care nu-și găsesc loc de muncă. "Există o problemă mai ales pentru persoanele de peste 45 de ani", a declarat primarul Aurel Simionescu, referindu-se la faptul că cei mai mulți angajatori nici nu se uită la candidații care au depășit o anumită vârstă.


Chiar dacă Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă a organizat permanent cursuri de formare și recalificare, există în continuare un deficit de meseriași pe piața muncii din Brăila. "Nu mai avem destui meseriași ca de exemplu strungari, electricieni", a mai spus primarul Simionescu.


Rândurile șomerilor sunt îngroșate și de aceia care nu vor să muncească, după cum a precizat și Gheorghe Caruz. Prezent la ședința de Comisiei de dialog Social, acesta a povestit că nu de puține ori s-a confruntat cu angajați care au preferat să nu mai vină la muncă deoarece li se pare mai avantajos să stea acasă, să încaseze șomajul și să mai lucreze din când în când la negru.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite