Dedicați: Medicii din Dallas fac voluntariat la Brăila/Află de aici ce consultații oferă americanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

800 de brăileni au fost consultaţi gratuit de către 40 de cadre medicale din Statele Unite. Neîncrederea în sistemul medical autohton i-a determinat pe brăileni să se calce în picioare pentru a fi consultaţi de doctorii americani. 60 % dintre pacienţi sunt diabetici sau cardiaci.

Timp de două săptămâni, zeci de voluntari din Dallas, Texas, îngrijesc bolnavi, dau sfaturi sau împart leacuri brăilenilor săraci, în plină criză a medicamentelor.

image

În prima zi de voluntariat, în numai patru ore, circa 800 de tineri şi vârstnici au stat la coadă ca să fie consultaţi de medicii americani, în cadrul unui program comunitar. Parcarea Hotelului Traian, din Centrul Vechi, s-a transformat, pentru o zi, într-un vast spital, cu zeci de cabinete.

image

„Vom face voluntariat la Brăila până pe 23 iulie. Suntem patru dentişti, un dermatolog şi un ginecolog, de asemenea asistenţi din diverse domenii. Facem teste de glicemie şi colesterol, verificăm tensiunea arterială, oferim consultaţii de dermatologie, măsurăm capacitatea pulmonară. Totodată, vorbim despre igienă dentară, cancer de piele, renunţare la fumat şi alcool", ne-a declarat dr. Gene Duckho, preşedintele Fundaţiei Diaconia.

image

„Asociaţia noastră trimite, anual, voluntari în România, Guatemala şi Republica Moldova. De zece ani, trimitem, în medie, câte zece echipe în România. Între 24-28 iulie, o nouă echipă va sosi la Brăila, pentru activităţi sportive la baza Spartacus", a adăugat dr. Kevin Seidler, fondatorul organizaţiei „ServingHIM" din Dallas, Texas.

„Americanii nu primesc şpagă"

În afara programului comunitar în aer liber, medicii americani oferă consultaţii la Centrul Medical Diaconia, de pe Belvedere. Toată aparatura şi medicamentele folosite sunt din SUA.

image

„Americanii sunt altfel decât medicii noştri. Sunt amabili, dau informaţii clare şi complete, sunt foarte pregătiţi şi, mai ales, nu primesc «atenţii»", ne-a spus Alexandra Sachelarie, 23 de ani, o brăileancă venită la consultaţii.

Acelaşi lucru l-a susţinut şi Daniela Ioniţă, de 21 de ani.

Din păcate, brăilenii suferă de boli grave, iar sărăcia îi împiedică să se trateze corespunzător, aceasta ar fi concluzia trasă de Dr. Cameron Nelson, şeful Clinicii Cooper din Dallas: „Cele mai mari probleme le au cu tensiunea şi diabetul. 40 % dintre cei consultaţi sunt cu probleme cardiace, iar 20 % au diabet. O parte dintre ei au moştenit boala, iar alţii sunt bolnavi din cauza alimentaţiei sau lipsei activităţilor sportive. Alcoolul şi tutunul fac, de asemenea, victime”.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite