Danemarca angajează lucrători în agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Danezii caută şi îngrijitori pentru porci
Danezii caută şi îngrijitori pentru porci

Absolvenţii de liceu profil agricol sau de facultate profil agricol, din promoţiile 2009 şi 2010 se pot angaja începând cu prima lună a anului viitor în Danemarca.

Astfel, conform unui comunicat remis de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, în 2011 în ţara nordică se caută lucrători stagiari în ferme de cultivare a legumelor şi fructelor de pădure precum şi în ferme zootehnice. Momentan, oferta este de 50 de locuri de muncă şi este destinată absolvenţilor de liceu - profil agricol sau facultate - profil agricol, promotiile 2009 sau 2010.


„Stagiarii trebuie să aibă ca obiectiv principal completarea educaţiei dobândite în România şi aplicarea cunoştinţelor în domeniu", se arată în respectivul comunicat.


Iată care sunt cerinţele pentru obţinerea acestui job: „Candidaţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18-30 ani, să fi absolvit liceul agricol sau o facultate cu acelaşi profil, în urmă cu maximum doi ani, să aibă cunoştinţe bune de limba engleză, iar carnetul de de conducere şi experienţa în condusul tractorului constituie un avantaj. De asemenea se cere responsabilitate şi flexibilitate în îndeplinirea sarcinilor şi a programului de lucru, precum şi motivaţie pentru muncă grea şi noi experienţe."


Durata contractului este cuprinsă între şase şi 18 luni., programul de lucru este de 37 de ore pe săptămână, iar salariul este de 1260 euro brut pe lună. Puteţi aplica pentru aceste joburi până pe 20 ianuarie.
Trebuie ştiut faptul că unii angajatori oferă cazare lângă ferme, contracost, iar alţii vă pot ajuta să găsiţi cazare în apropierea fermei. Chiria lunara platita de o persoana este între 200 - 300 euro/luna.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite