Brăila: Secretele anchetei elicopterelor furate din Ianca sunt ascunse de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheia elicopterelor furate de la Ianca se află la Anticorupţie. Departamentul Naţional Anticorupţie, singura institituţie care ancheteză cazul elicopterelor care luau drumul unui centru de colectare a fierului vechi, ezită să vorbească.

În timp ce reprezentanţii Poliţiei brăilene şi aceia ai Ministerului Apărării Naţionale (MapN) polemizează pe tema elicopterelor funcţionale care aveau destinaţia unui centru de fier vechi, DNA se abţine de la comentarii, ba chiar susţine că nu poate furniza informaţii, mai ales dacă ancheta este ăn plină desfăşurare.

Cert este că Dosarul „Aparate de zbor, la fier vechi” a intrat în linie dreaptă imediat ce Poliţia brăileană şi-a declinat competenţa în favoarea Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA)- Secţia Teritorială Galaţi.

Un ofiţer şi un subofiţer de la fosta unitate de aviaţie din oraşul Ianca sunt anchetaţi pentru că au furat şi au încercat să vândă la fier vechi două elicoptere perfect funcţionale IAR 316 B.

În TIR-uri au mai fost găsite şi alte materiale feroase fără acte

Cei doi au fost surprinşi, pe 12 martie a.c., de către poliţiştii brăileni în timp ce transportau cele două aparate de zbor spre un centru de colectare a deşeurilor. Ei nu au putut prezenta documente de transport. Poliţiştii au deschis o anchetă împotriva comandantului unităţii şi a unui subofiţer, acuzându-i de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Pentru că existau suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, am trimis dosarul DNA”, a declarat Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Astăzi, Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al MapN, ne-a declarat, la rândul său:
Eu ştiu că era un contract legal care se desfăşura cu Romtehnica din 2006. Cele două elicoptere făceau parte dintr-un stoc de tehnică excedentară. Nu ştiu de ce nu existau documente de transport. Ştiu însă că în aceleaţi TIR-uri se mai aflau materiale feroase fără documente de provenienţă, ăn valoare mică, ce-i drept, de 175 de lei, dar fără acte”.

Poliţia mai spune că din cercetări a rezultat că anul trecut ar fi fost vândut la fier vechi un avion funcţional  din aceeaşi unitate. „Nu ştiu nimic, să vă spună DNA-ul”, a replicat Spânu.

Ministerul Apărării ştia de anchetă

Unitatea militară de aviaţie de la Ianca a intrat în reorganizare în urmă cu aproape patru ani, iar, oficial, aparatele sale de zbor au fost trimise altor unităţi de profil din ţară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MapN, DNA Bucureşti a cerut chiar ministerului un punct de vedere despre această situaţie.

Da, ştiam de anchetă, ni s-a cerut şi nouă un raport. Am formulat un asemenea raport în urma unei anchete pe care l-am trimis DNA-ului pe 3 august. Din raportul nostru rezultă că avem contract ferm şi că nu era nimic în neregulă, dar nu pot să vă spun ce anume mai conţine ancheta, ce au mai descoperit cei de la DNA”.

Unitatea de Aviaţie urma să intre în administrarea Brăilei

Unitatea de Aviaţie a intrat în reorganizare în urmă cu aproximativ patru ani. Consiliul Judeţean Brăila făcea diligenţe să preia terenul unităţii, printr-o hotărâre de Guvern, pentru a construi acolo un aeroport.

Tehnica acesteia  a fost predată, în faza finală a dezafectării, Romtehnica pentru valorificare. Romtehnica este singurul agent economic care putea să facă acest lucru. Noi am făcut un control, prin direcţia noastră de investigaţii şi am trimis DNA-ului raportul complet, raport în care nu se pune la ăndoială contractul încheiat cu Romtehnica”, a mai adăugat Constantin Spânu. 

ULTIMA ORĂ: DNA nu spune faptele de corupţie

Reprezentanţii DNA Galaţi n-au făcut, astăzi, decât să confirme existenţa dosarului deschis de către poliţişti:

 “În urma sesizării formulate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, a fost înregistrat la Serviciul Teritorial Galaţi un dosar penal în care se efectuează verificări având ca obiect aspecte privind legalitatea scoaterii din patrimoniul unei unităţi militare de pe raza comunei Ianca, judeţul Brăila, a unor componente de tehnică militară”.

Faptele de corupţie pe care ar trebui să le ancheteze structura de Anticorupţie rămân învăluite în mister:

 “Având în vedere că dosarul se află în faza actelor premergătoare (verificări), în acest moment, nu se pot oferi alte detalii, în conformitate cu art.12 alin 1 lit. e şi f din Legea 544/2001 a accesului la informaţii de interes public”, se arată în comunicatul remis, astăzi, pe adresa redacţiei noastre.
         

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite