Crosul „Ziua Olimpică” s-a desfășurat pe aleile Parcului Monument

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineață peste 200 de brăileni au venit în Parcul Monument pentru a participa la cros. În ciuda căldurii de afară, tinerii au venit în număr mare la linia de start.

Crosul organizat de Direcția pentru Sport a Județului Brăila în colaborare cu Primăria Municipiului și Inspectoratul Școlar Județean, sub patronatul Comitetului Olimpic și Sportiv Român a reușit să atragă atenția a peste 200 de participanți de vârste diferite.

Organizatorii și-au dorit să atragă la această competiție cât mai multe persoane, din medii variate și din toate categoriile de vârstă pentru a încuraja practicarea sportului și mișcării și au reușit.

image

„Ne gândim să facem în așa fel încât și pe viitor cât mai multe persoane să vină la aceste activități. Am încercat să facem o atmosferă pozitivă și cred că am și reușit", spune Mircea Cărbunaru, consilier al Direcției pentru Sport a județului Brăila.

Toți participanții au primit tricou alb inscripționat cu denumirea acțiunii și denumirea Comitetului Olimpic și Sportiv din România, iar cei mai buni vor fi premiați.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite