Brăila: Crizantemele creţe sau ochioase se întrec în poveşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Crizantemele creţe sau ochioase se întrec în poveşti
Brăila: Crizantemele creţe sau ochioase se întrec în poveşti

Pentru două zile, Brăila a devenit capitala florilor de toamnă, a mustului şi a bucuriei Sute de brăileni au venit, încă de dimineaţă, în Grădina Mare să ia parte la deschiderea celei de-a treia ediţii a Festivalului “Flori de toamnă în Brăila”. Cea mai frumoasă floare a toamnei, crizantema, a fost atracţia principală a festivalului alături de garofiţe, dalii, frezii, tuberoze, trandafiri, panseluţe sau năsturaşi.

Aranjamentele florale ale producătorilor îţi luau ochii iar trandafirii îţi furau sufletul. Nu puteai să pleci din Grădina Publică fără să-ţi cumperi măcar un răsad, o floare la ghiveci ori un buchet de crizanteme pentru vaza de acasă. Şi pentru ca totul să fie perfect, brăilenii puteau gusta în voie şi din produsele specifice toamnei: pastramă, mici, must, vin sau ţuică fiartă, pregătite special pentru ei. Un alt element de atracţie a fost demonstraţia bucătarilor de la Şcoala Bella Italia. Aceştia au făcut din legume flori stilizate, dar comestibile.

Zecile de specii de flori pot fi admirate până mâine seară în Grădina Mare, acolo unde brăilenii regăsesc la tot pasul istorie istratiană. Tot în Grădina Mare, organizatorii au chemat producători din domeniul alimentaţiei publice, firme care se mândresc cu bucătari specializaţi în produse tradiţionale, saramură de peşte, de scrumbie şi de obleţi, dar şi gratargii care stăpânesc toate secretele micilor gustoşi, stropiţi cu muşdei şi “alintaţi” în muştar iute, de Tecuci.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliului Judeţean şi Primăria Municipiului Brăila.
Publicaţia noastră este partener media la această manifestare. 


Povestea florii de aur, între legendă şi realitate

Plimbându-te pe aleile Grădinii Publice te îmbie pe loc parfumul miilor de flori şi nu poţi pleca acasă fără să asculţi măcar o poveste nemuritoare spusă cu mult tâlc de florari. Astfel am aflat de la Emilia Trandafir, cu nume parcă predestinat, că florea toamnei – crizantema – provine din ţările asiatice.

Japonezii au chiar un cult despre crizantemă şi o consideră simbol naţional”, ne-a spus Emilia.
De asemenea, crizantema cu 16 petale este emblema împăratului Japoniei.

Tot din aceeaşi sursă mai aflăm: „Chrysantheum vine din limba greacă şi înseamnă floare de aur”.
Floarea a fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea şi a cucerit pe loc inimile femeilor.

Festivalul anual al bucuriei din Japonia este dedicat sărbătorii florii de crizantemă. Văzută ca un simbol al soarelui, crizantema, cu aranjamentul minuţios al petalelor ei, este considerată de japonezi ca o reprezentare a perfecţiunii.

Tot de la florari mai aflăm că într-una din legendele crizantemei, se spune că steaua care i-a condus pe Magi la Betleem, le-a arătat acestora locul în care se născuse Iisus, luând forma unei crizanteme aurii.
 


Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite