Cristian Avram a fost luptător în forţele speciale „Acvila"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Avram, şeful Serviciului Intervenţie Rapidă
Cristian Avram, şeful Serviciului Intervenţie Rapidă

A lucrat o perioadă şi ca SPP-ist însărcinat cu paza şi protecţia demnitarilor. În cei 10 ani de activitatea a demonstrat că poate să facă cam tot ceea ce şi-a propus.

A absolvit Academia de Poliţie cu o diplomă de jurist, dar nu a profesat niciodată. A lucrat în mai multe unităţi de intervenţie pentru ca mai apoi să intre în Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila".

„După absolvirea Academiei a început aventura, m-am perindat prin tot felul de unităţi şi subunităţi de intervenţie. De 10 ani asta fac", mărturiseşte Cristian Avram care continuă: „Când am aflat că se înfiinţează Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie «Acvila», am mers la preselecţie, cu gândul că acolo voi putea să profesez la cel mai înalt nivel".

Din sute de aspiranţi din toată ţara, a reuşit să fie selectat în cei mai buni 40, iar următorii patru ani i-a petrecut alături de „Acvila".

„Erau cei mai buni din ţară. Toţi cei care au făcut parte din acest grup de elită aveau cel puţin două calificări obţinute cu ani buni de muncă şi cu eforturi extraordinare - alpinism, paraşutism, scafandri, pirotehnie", povesteşte Cristian Avram.

Paza şi protecţia demnitarilor

După ce a plecat din grupul „Acvila", Cristian Avram a vrut să-şi demostreze că poate mai mult şi a reuşit. Pentru un an şi jumătate a lucrat pentru Serviciul de Protecţie şi Pază, la secţiunea care se ocupa de protecţia demnitarilor.

„Am făcut parte din grupul care se ocupa de protecţia antiteroristă a preşedintelui şi premierului", povesteşte interlocutorul nostru care adaugă că meseria sa din acea perioadă a fost solicitantă din punct de vedere psihic pentru că trebuia să fie tot timpul în alertă, atent la orice detaliu.

A revenit însă la Brăila atunci când a aflat că s-a eliberat postul de şef al Detaşamentului de Intervenţie Rapidă.

„M-au sunat băieţii să-mi spună că este un post liber aici, cel dinaintea mea ieşind la pensie. Faptul că m-au sunat foştii colegi spune multe despre relaţia pe care am avut-o cu aceştia. Îmi place să cred că am contribuit la schimbarea mentalităţii lor faţă de pregătire şi faţă de modul de intervenţie în misiuni, comportându-se ca nişte adevăraţi profesionişti fermi, hotărâţi, echidistanţi, integri", a punctat Cristian Avram.

Misiuni marcante

La o casă veche din oraş un bărbat şi-a sechestrat nepoţica de patru ani ameninţând copilul cu un cuţit în zona gâtului. S-a baricadat în casă, a legat cu sârmă ferestrele şi uşile şi a atârnat tigăi de sârmă, pentru a auzi orice eventual zgomot făcut de poliţiştii care ar fi încercat să-l impiedice să-şi ducă planul la bun sfârşit.

Nici insistenţele surorii şi nevestei şi nici stăruinţele poliţiştilor nu au reuşit să-l înduplece să elibereze copilul.

„Negocierile cu acesta au durat aproape o oră, timp în care echipa de intervenţie a reuşit să se apropie în ascuns de punctele de acces, să studieze configuraţia clădirii, să descuie uşile şi să pună la punct un plan de asalt. Ne-am urcat pe zidurile vechi ale casei ca să ajungem la bărbatul care se refugiase la etaj. Când am ajuns la geamul de la balcon am creat o diversiune şi împreuna cu colegii am pătruns în imobil. După ce s-a reuşit imobilizarea individului, am luat copilul în braţe şi l-am scos afară. M-a emoţionat această întâmplare. Individul care provocase acest incident era bolnav psihic şi şi-ar fi dus ameninţarea până la capăt", a spus Cristian Avram.

Întrebări şi răspunsuri

Cum este munca la acest Serviciu?

„Munca cu omul este grea, dar aduce şi multe satisfacţii. Pregătirea este necesară, fiecare pas trebuie calculat din timp pentru ca nimeni să nu fie rănit. Este o muncă de echipă, numai efortul comun al luptătorilor din echipa de intervenţie putând duce la cele mai bune rezultate. Este o mândrie să pot lucra cu oameni al căror curaj şi ale căror calităţi psihice şi morale sunt mai presus de orgolii şi interese personale".

Se organizează stagii de pregătire?

„Am organizat trei stagii de pregătire de când am venit aici. La acestea am invitat să participe şi foşti colegi ai mei de la «Acvila» şi SPP, majoritatea lor instructori de trageri cu armamentul, specialişti în tehnici de close-combat, întorşi din misiuni din Afganistan, Sudan şi Angola, care m-au ajutat să ridic nivelul la care s-au desfăşurat aceste sesiuni de pregătire. Scopul acestor stagii este acela de a aplica în misiuni ceea ce am învăţat la pregătire, simulând într-un mod cât mai realist dramatismul şi tensiunea misiunilor de zi cu zi, cu ajutorul muniţiei speciale de marcare a focului, a grenadelor acustice şi a altor mijloace specifice, astfel încât să fim gata oricând să intervenim acolo unde este nevoie de noi".

Ce-i place

"Îmi place pescuitul, dar îmi place şi chitara. Îmi plac sporturile în general şi consider că ziarele şi televiziunile ar trebui să aibă informaţii din toate sporturile, nu doar din fotbal aşa cum se întâmplă în prezent".

Ce nu-i place

"Nu-mi plac ipocrizia, răutatea, egoismul şi invidia. Nu-mi place că la Brăila sunt foarte puţine locuri de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut, în special pentru tineri. Poate dacă aici ar fi un centru studenţesc important am avea şi noi locuri de petrecere pentru tineri, ar exista mai multe atracţii pentru aceştia".

Profil

Născut: 1976, Brăila

Studii: Academia de Poliţie „Al. I. Cuza" absolvită în 1999; Studii post universitare la Universitatea Bucureşti - specializarea Ştiinţe Penale, Master la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza" - Managementul activităţilor de ordine publică şi siguranţa naţională

Profesie: Jurist

Funcţia: Şef Serviciu Intervenţie Rapidă

Familie: Căsătorit, un copil

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite