Corneliu Flueraru a publicat şapte volume de cugetări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Flueraru ţine în mână ultimul volum publicat
Corneliu Flueraru ţine în mână ultimul volum publicat

De când a ieşit la pensie, şi-a dedicat timpul liber pasiunii pentru scris. A publicat nu mai puţin de şapte volume, intitulate „Simple propoziţii", ce conţin maxime, cugetări, proverbe, zicători şi citate celebre.

Profil

Născut. 1 noiembrie, 1933, Kahul

Studii. Liceul Comercial

Familie. căsătorit, o fată

Ocupaţie. pensionar

Preocupat o viaţă întreagă de ordonarea cifrelor, nu a neglijat o clipă nici ordonarea ideilor. După 32 de ani petrecuţi ca şi contabil şef al Fabricii Pal, ajuns la vârsta pensionării, Corneliu Flueraru a găsit timpul necesar pentru a-şi dezvolta pasiunea pentru scris.

În anul 2000 a publicat prima sa carte, iar de atunci a scos încă şase volume intitulate toate, sugestiv, „Simple propoziţii". În lucrările sale întâlnim maxime, cugetări, proverbe, zicători şi citate celebre.

Ele acoperă o paletă variată de preocupări şi reflecţii asupra condiţiei umane. „Simplele mele propoziţii sunt aranjate într-o ordine strict alfabetică. Ele sunt accesibile atât tinerilor în plină formare, cât şi celor mai vârstnici iubitori de cultură", susţine Corneliu Fluerariu.

Brăileanul spune că nu a făcut decât să selecteze din „n" expresii pe acelea care aduc un dram de înţelepciune şi de învăţătură cititrorului.

„Scrierea unei cărţi este ca un drum lung străbătut în deşert. Unele propoziţii picură în suflet stropi de bucurie şi de pace", adaugă Flueraru.

Scriiorul are o singură armă: cuvântul scris, de care nu se lipseşte niciodată. „Unii sunt culegători de stele, eu am ales să fiu culegător de cuvinte", spune Corneliu Flueraru.

Mii de vorbe de duh

Meticulos şi neobosit, bărbatul timite cuvântul către imaginea promiţătoare a realităţii. Cele şapte volume ale sale conţin mii şi mii de vorbe de duh, care speră el să-i încânte pe toţi cei care le deschid.

„Mama mea era o mare admiratoare a culturii, cânta la vioară, iar în meseria ei de învăţătoare a primit multe distincţii. Şi tata, tot dascăl era. Cumva talentul şi pasiunea de la ei vin. De la părinţii mei moştenesc gena culturii, a învăţăturii", ne spune scriitorul.

Acesta regretă enorm faptul că părinţii săi nu au apucat să vadă măcar prima sa carte.

„Primul volum era la tipar, vroaim să-i fac o supriză tatei, dar s-a stins. Regret foarte mult că nu am reuşit să le bucur sufletele din acest punct de vedere", spune gânditor autorul celor şapte volume de „simple propoziţii".

Corneliu Flueraru a fost îndemnat să-şi publice cugetările de bunul său prieten Constantin Turtoi.

„Aveam un repertoar în care strânsesem aceste propoziţii, care la îndemnul prietenului meu s-au constituit în cărţi. Primele două volume le-am plătit integral, apoi m-a sponsorizat Fabrica Pal", îşi aminteşte scriitorul.

Corneliu Flueraru spune despre el că este un bun familist, îşi iubeşte nespus nepoţica şi este mândru de realizările ei.

Întrebări şi răspunsuri

Obţineţi foloase de pe urma cărţilor publicate?

„Nici vorbă de aşa ceva. Cititul este desconsiderat la ora actuală, mai ales de tânăra generaţie. Îmi este foarte greu să-mi plătesc cărţile, însă acestea sunt micile mele bucurii. Din fericire am avut oameni care mi-au fost aproape şi care m-au sponsorizat, cum e cazul celor de la compania Hidroconstrucţia Ardealul, din Cluj"

Veţi coninua seria „Simplelor propoziţii"?

„Această carte nu are sfârşit, este ca o călătorie. Daca îmi va ajuta Cel de Sus şi voi avea sănătate, probabil că voi continua acest demers al meu. La început am spus că mă opresc după prima carte, apoi după a doua şi tot aşa. Acum nu mai spun acest lucru şi las totul în voia sorţii"

ce-i place

"Îmi place să citesc filozofie, religie. Mă pasionează ştiinţa. Îmi place să ascult adevărul şi numai adevărul. Sunt amator de fotbal, simpatizant al echipei Craiova. De asemenea, îmi place să privesc box-ul. Călătoresc foarte mult, am colindat toate mănăstitile din partea Moldovei. Am fost şi în Kiev, la Varna în Bulgaria, în Ungaria."

ce nu-i place

"Nu-mi place cum se face astăzi politica. Tot timpul văd numai ceartă şi jigniri, în loc să se ocupe adevăratele probleme ale ţării. Nu-mi place minciuna şi mă deranjează enorma faptul că pensionarii au ajuns un fel de reziud al societăţii."

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite