Copiii din comuna Gemenele au fost pentru prima oară la teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

70 de copii de la Grădinița Gemenele au pășit pentru prima dată într-o sală de teatru, au văzut un spectacol sau au avut ocazia să admire animalele Grădinii Zoologice, pe care le vedeau doar la televizor sau în cărți.

De curând, preșcolarii din Gemenele, coordonați de educatoarele lor, s-au bucurat de un cadou de neuitat oferit de Clubul Rotary Brăila.

Ei au fost într-o mică excursie cu scop educativ - distractiv în oraș.

Copiii au vizionat spectacolul „Dumbrava Minunată", la Teatrul de Păpuși „Cărăbuș", unde au trăit emoțiile personajelor și au aplaudat veseli cântecele din piesă. Lumea păpușilor i-a fascinat pe cei mici, care au trăit momente magice alături de eroii lor preferați.

Programul a continuat cu vizitarea Grădinii Zoologice, unde micuții au fost încântați să admire animale pe care mulți dintre ei nu le văzuseră decât în cărți. De asemenea, preșcolarii au primit sticle cu apă și o gustare savuroasă.

Acțiunea a făcut parte dintr-un proiect anul, prin care Clubul Rotary Brăila intenționează să sprijine copiii din județul prin intermediul a diferite activități culturale, educative ori distractive.

Manifestarea a fost inițiată și organizată de Alina Drăgușin, Iulian Grigorescu, Lucian Țilea, membri ai Clubului Rotary.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite