Conflictul dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi comunitatea greacă împiedică reabilitarea Bisericii Greacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu îşi menţine intenţia de a reabilita Biserica Greacă. El a declarat în ultima conferinţă de presă că a avut mai multe întâlniri cu cele două părţi implicate, ultima dintre ele chiar în Biserică, dar nu s-a ajuns la nicio înţelegere, fiindcă nimeni nu vrea să cedeze.

Atât timp cât Arhiepiscopia şi comunitatea greacă sunt în litigiu, banii nu pot fi accesaţi pentru reabilitarea Bisericii.

„Trei milioane de euro, bani europeni, asta este suma despre care se discută. Ne-am întâlnit de mai multe ori cu cele două părţi, dar ei nu se împacă şi atât timp t sunt în litigiu, nu putem accesa banii", a declarat preşedintele CJ.

Reamintim că preşedintele Gheorghe Bunea Stancu şi-a exprimat mai demult dorinţa de a prelua în administrare Biserica Greacă doar pe parcursul desfăşurării lucrărilor de reabilitare.

„I-am rugat să ne-o dea în administrare şi după ce terminăm le-o dăm înapoi. Noi nu avem alt interes decât să facem biserica", a mai spus Stancu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite