Brăila: Păun Condruţ este marinarul îndrăgostit de epigramă
0
Membru al Cenaclului „Mihu Dragomir”, epigramistul şi prozatorul Păun Condruţ este colaborator, de ani buni, al ziarului „Ancheta” editat de Poliţie. A călătorit mult, s-a plimbat prin Insulele Canare, pe Broadway, în Malta, Gibraltar şi Halifax. Cu toate acestea, s-a întors de fiecare dată la Brăila.
Profil
Născut: 18 decembrie 1944, Budişteanu, judeţul Brăila, sat actualmente dispărut
Studii: Şcoala Tehnică, Şcoala de Ofiţeri Telegrafişti
Ocupaţie: pensionar şi scriitor
Familie: văduv
Mereu cu zâmbetul pe buze şi gata să te binedispună, Păun Condruţ păstrează în tolbă tot atâtea vorbe de duh câte epigrame a meşteşugit în cei aproape 30 de ani de activitate editorială.
Din 2002, s-a apucat să scrie şi proză „datorită singurătăţii”, odată cu plecarea în eternitate a soţiei. „Mai am un strop de noroc: colegii din Cenaclul Umoriştilor Brăileni „Ştefan Tropcea” mă încurajează, să nu abandonez lupta cu Destinul”, spune epigramistul.
Autorul al volumului „Rânduri care te pun pe gânduri”, publicat în 2002, Păun Condruţ face casă bună cu sărăcia, după ce, ani la rănd, a huzurit prin porturile din Europa şi America de Nord.
Păstrează, însă, o comoară în inimă, anume calităţile unui bun creştin. Zilele trecute, l-am găsit în Grădina Mare, cu cărţile pe tarabă. „Strâng bani pentru următoarea carte”, a spus Păun.
„Ţigările Kent erau ca iarba fiarelor: cu ajutorul lor se deschideau toate uşile”
Păun a văzut lumina zilei într-un sat acum dispărut: Budişteanu, aflat la patru kilometri de Zăvoaia, în lunca râului Călmăţui. Deunăzi, un amic i-a spus, mai în glumă, mai în serios, să o lase mai uşor cu scrisul, pentru că, dacă ajunge celebru, „n-ar avea unde să-i facă o casă memorială”.
Epigramistul a pornit de jos. Cum singur recunoaşte, nu a înţeles matematica, nu se omora cu învăţatul, însă a avut un noroc chior, fie că era vorba de examene, fie de alegerea meseriei. „Ce citeam cu o zi înainte, îmi pica în biletul de examen”, povesteşte Păun Condruţ.
A fost, o vreme, profesor suplinitor la ţară. Înota prin noroaie, ca să ajungă la ore. Din 1965, însă, a venit la Brăila, ca să urmeze cursurile unei şcoli tehnice.
Viaţa lui Condruţ s-a schimbat definitiv când a ales să urmeze Şcoala de Ofiţeri Radiotelegrafişti de la Constanţa. Din 1972 şi până în 1979, a fost îmbarcat pe vasele de pescuit româneşti.
A străbătut Atlanticul în lung şi-n lat, a făcut „bişniţă”, ca mai toţi marinarii, a câştigat bine şi a văzut locuri pe care românii de rând nu visau, cel puţin atunci, să le vadă vreodată.
„Ţigările Kent erau ca iarba fiarelor: cu ajutorul lor se deschideau toate uşile”, îşi aminteşte fostul marinar.
A navigat din Las Palmas, Insulele Canare, şi până la New York, din Irlanda până la Halifax, din Gibraltar la Malta. Experienţele trăite au fost, mai târziu, aşternute pe hârtie.
Cinci ani s-a străduit să scoată „Şapte ani pe mare. Jurnalul unui marinar”, trecând, astfel, de la epigramă, la proză.
„La acea vreme, aveam sănătate, bani mulţi, dar minte puţină”, povesteşte, zâmbind, epigramistul.
Cartea este dedicată, o zice autorul, „tuturor femeilor frumoase care ar fi putut să-mi aline suferinţa dar care, prin absenţa lor, m-au ajutat enorm să scriu”.
Ce-i place:
Îmi place să fac jogging şi îmi place să mă plimb cu vaporul. Mi-ar plăcea să fac o călătorie în jurul lumii. Îmi place homarul cu mujdei de usturoi, calamarul prăjit dat prin ou, cu mult pesmet, îmi place să mă desfăt cu wiskey după bere şi, ca să fiu sincer, „oriunde, oricând şi în faţa oricui”.
Ce nu-i place:
În general, nu-mi plac şefii, fiindcă prea mulţi dintre ei se cred mult mai deştepţi decât sunt în realitate. Nu-mi plac elevii deveniţi fumători înrăiţi, precum şi cei care nu se închină zi de zi Tatălui nostru din ceruri, Domnului Iisus Hristos şi Sfântului Duh. La fel, nu-mi plac cei care nu rostesc rugăciunea „Tatăl nostru”.
Întrebări şi răspunsuri:
În cei şapte ani petrecuţi pe mare, nu aţi fost tentat să rămâneţi în Occident, aşa cum au făcut mulţi români, la acea vreme?
P.C.: Am fost tentat în repetate rânduri, mai ales la New York, când am intrat a doua oară în port şi m-am plimbat, timp de 18 zile, pe Broadway, ca pe Podul Brăiliţei. Amintindu-mi de promisiunile făcute mamei, anume că mă voi întoarce, am renunţat la gândul plecării.
De când scrieţi epigrame?
P.C.: Scriu epigrame din anul 1982, am debutat în revista umoristică „Urzica”. După doi ani, am luat Marele Premiu al epigramiştilor, la un festival desfăşurat aici, la noi, la Brăila. Au fost prezenţi Giuseppe Navarra, Dimitrie Jega, de la Timişoara, celebrul Al. Clenciu, Mircea Trifu şi nu mai puţin genialul Ştefan Tropcea, brăileanul nostru.
Se încarcă comentariile...
