Comisarul şef Cătălin Chivu, şeful Poliţiei Brăila, eliberat oficial din funcţie! Vezi aici ce spune MAI! UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu scurt timp, comisarul şef Cătălin Chivu, şeful IPJ Brăila, a fost eliberat din funcţie. El a fost mutat pe o funcţie inferioară, iar atribuţiile sale vor fi preluate de unul dintre adjuncţi.

Cătălin Chivu a fost eliberat, oficial, din funcţia de inspector şef al IPJ Brăila, în urmă cu scurt timp.

"Ca urmare a cercetării prealabile şi a analizei în Consiliul Superior al IGPR, prin ordin al ministrului, s-a decis mutarea domnului Cătălin Chivu pe o funcţie inferioară. Atribuţiile sale vor fi preluate de unul dintre adjuncţi", ne-a declarat Alina Ienciu, şef al Direcţiei de Informare a MAI.

UPDATE

Înainte de a fi comandant, dorea să plece din Poliţie, din cauza presiunilor la care spunea că era supus, ca adjunct la Municipiu. Când a câştigat concursul, în luptă cu "experimentatul" comisar şef Antonel Coleag, a devenit cel mai tânăr şef de inspectorat din ţară: „Am fost numit în funcţie în aprilie 2005, pe când abia împlinisem 37 de ani, chiar de ziua mea de naştere. Aveam şi gradul cel mai mic dintre toţi şefii, eram doar maior", îşi amintea, în 2009, într-un interviu dat reporterilor de la Adevărul de Seară Brăila, Cătălin Chivu.

Născut pe 3 aprilie 1968, în Brăila, Chivu a absolvit Academia de Poliţie „Al. I. Cuza", Academia FBI Quantico, Washington DC, Academia Naţională de Informaţii Bucureşti, iar în aprilie 2005, chiar de ziua sa, a fost numit şef al IPJ, fiind atunci, la 37 de ani, cel mai tânăr şef de inspectorat din ţară.

Ce ţi-e scris...

Şeful IPJ spune adesea „ce ţi-e scris în frunte-i pus", şi că vine o vreme când, acum sau într-o altă viaţă, vom da socoteală pentru faptele noastre: „Fiecare om are o misiune, are drumul lui şi fiecare plăteşte pentru greşelile făcute de el sau de familia lui".

În timp, Chivu s-a impus la Brăila ca un şef exigent, deşi întotdeauna a afişat un ton pe cât de ferm, pe atât de şăgalnic. Pe când era tânăr locotenent, Chivu a făcut o glumă pentru a-i demonstra şefului său că sunt mulţi aceia care nu ştiu ce semnează, făcându-l pe superior să-şi iscălească propriul mandat de arestare: „Am completat un mandat cu numele şefului meu şi i l-am dat la mapă. L-a semnat fără să se uite la nume, iar eu am luat hârtia, am multiplicat-o şi am afişat-o în văzul tuturor poliţiştilor."

A avut misiuni de luptă cu traficanţii de carne vie din Kosovo, a apărat demnitari, fiind şef al Compartimentului "Pază Demnitari", a fost şef la Arme şi Muniţii. A absolvit Academia FBI- din Quantico, Washington DC- fiind agent FBI şi doctorand al Academiei Naţionale de Informaţii.

MINI-INTERVIU ACORDAT COTIDIANULUI ADEVĂRUL DE SEARĂ BRĂILA, ÎN 2009

Întrebări şi răspunsuri:
Care a fost cea mai mare realizare, în calitate de şef al Poliţiei brăilene?
Am reformat din temelie instituţia, pornind de la mentalitatea oamenilor din subordine. Am vrut şi am reuşit să schimb percepţia comunităţii despre poliţie, ca instituţie. La venirea mea la conducere, era în criză de autoritate şi de imagine şi eu i-am redat demnitatea. Preţul a fost mare, uitaţi-vă că sunt grizonat la 41 de ani.
Cum vedeţi poliţistul în contextul actual?
A fost o perioadă când poliţiştii erau timoraţi. Le era frică de şefi, le era teamă să-şi facă treaba, nu care cumva să zică ceva şefii. Acum e altfel. Toţi subalternii mei sunt tineri, media de vârstă în conducerea IPJ e de 35-36 de ani. Parcă-mi pare rău că trece vremea. Tânăr locotenent fiind, îmi spuneam: „Va veni vremea să fiu colonel?" Acum, că sunt colonel, privesc cu nostalgie în urmă şi spun: „Ce bine era când eram locotenent!" Ce viaţă mai duceam! Adrenalină la maxim.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite