Colţul juridic: Vezi aici modificările Codului Civil privind tutela minorilor!

Un prim element de noutate adus de Noul Cod civil cu privire la situaţia minorilor este posibilitatea emancipării acestora. Astfel, dacă au împlinit vârsta de 16 ani, aceştia pot dobândi capacitatea deplină de exerciţiu, numai dacă există motive temeinice.

Capacitatea minorului de a încheia acte juridice (art. 41-43).

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate încheia singur decât acte de conservare; acte de dispoziţie de mică valoare, care au caracter curent şi se execută pe loc (legiuitorul are în vedere acele contracte de vânzare care se încheie uzual şi de minori, precum cumpărarea rechizitelor şcolare ori a alimentelor); la fel şi acele acte expres arătate de lege. În rest, actele se încheie în numele minorilor de către reprezentanţii lor legali.

Minorul care a împlinit 14 ani poate încheia acte juridice în nume propriu, cu încuviinţarea părinţilor şi, atunci când legea prevede expres, cu autorizarea instanţei de tutelă. Acesta poate încheia singur acele acte pe care le poate încheia şi minorul sub 14 ani, la care se adaugă actele de administrare ce nu-l vatămă.

Ocrotirea minorului. Cu privire la ocrotirea minorului intereseaza normele referitoare la tutelă. Cu titlu preliminar însă, cum toate aspectele privind protecţia în sens larg a minorilor sunt de competenţa instanţei de tutelă se va prezenta conţinutul acestei noţiuni.

Instanţa de tutelă nu este definită ca atare de lege. Art. 107 alin. 1 spune că: procedurile prevăzute de cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită instanţa de tutelă; iar art. 265 (poziţionat în cartea a II-a, referitoare la familie) arată cum: toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Coroborând aceste dispoziţii putem spune că prin instanţă de tutelă înţelegem acea instanţă care are competenţa de a se pronunţa în cauzele privind ocrotirea persoanei fizice și cele referitoare la relaţiile de familie.

Codul civil nu atribuie şi din punct de vedere material sau teritorial competenţa acestei instanţe, astfel că pentru determinarea ei trebuie să observăm dispoziţiile din procedură. Situaţia este oarecum delicată, dat fiind că se prefigurează, pentru vara anului 2012, intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă. Astfel că trebuie să deosebim situaţiile ce se vor ivi în practică, după cum acestea se petrec înainte sau după acel moment.

Pentru cauzele ce se vor judeca între data de 1 oct. 2011 şi intrarea în vigoare a noii legi procedurale, competenţa materială se va stabili conform actualului cod de procedură civilă. Judecătoria de la domiciliul minorului va fi competentă să judece toate cererile privind protecția (în sens larg) minorului, mai puţin cele referitoare la încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei, care sunt de competenţa tribunalului de la acelaşi loc.
Situaţia va fi diferită după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură, când judecătoria va dobândi deplină competenţă în această materie.
Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe (art. 725 alin. 2 C. proc. civ. şi art. 25 alin. 2 din Noul Cod de proc. civ.).

Tutela minorului. a) Consiliul de familie. Principala inovaţie adusă de Noul Cod civil cu privire la această materie se referă la introducerea unei noi instituţii, anume consiliul de familie. Astfel, ocrotirea persoanei fizice prin tutelă se realizează de către tutore şi de către consiliul de familie, ca organ consultativ (art. 108 alin. 1). Dar consiliul de familie poate fi constituit de către instanţa de tutelă numai la cererea persoanelor interesate (alin. 2).
Vom reţine din textele menţionate că instituirea consiliului de familie nu este obligatorie, ci lăsată la aprecierea instanţei, care va hotărî cu privire la acest aspect numai dacă este sesizată de către persoanele interesate (se interzice expres însă constituirea sa în cazul ocrotirii minorului prin părinţi, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială prevăzute de lege - art. 124 alin. 2).

Prin persoane interesate vom înţelege acele persoane care pot face parte din consiliu, anume rude sau afini cu minorul, ori, în lipsa acestora, persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru acesta (art. 125 alin. 1). Nu poate face parte tutorele minorului (art. 125 alin. 4), ceea ce este logic, dat fiind rolul pe care-l are instituţia cu pricina, anume de a supraveghea modul în care acesta îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului (art. 124 alin. 1).

Dacă nu se constituie consiliul de familie, atribuţiile lui vor fi exercitate de către instanţa de tutelă (art. 108 alin. 3).

Consiliul de familie ia naştere după următoarea procedură (art. 128): persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către instanţa de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunoştinţă despre situaţia minorului. Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat.
Atribuţiile acestuia sunt următoarele (art. 130): dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instanţei de tutelă, şi ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative şi deciziile se iau în mod valabil cu votul majorităţii membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă. Ascultarea minorului care a împlinit 10 ani este obligatorie.
De o importanţă majoră este sancţiunea ce intervine în cazul când tutorele nu ia avizul consiliului, atunci când este obligatoriu (în cazul măsurilor privind persoana minorului - art. 130), anume nulitatea relativă a actului astfel încheiat. Nerespectarea avizului însă atrage numai sancţionarea tutorelui (art. 130 alin. 4).
b) Exercitarea şi controlul exercitării tutelei. Conform art. 133 tutela se exercită numai în interesul minorului, atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi bunurile acestuia. Referitor la persoana minorului, art. 137 stabileşte domiciliul acestuia la tutore, cu autorizarea instanței de tutelă minorul putând avea şi o reşedinţă, iar art. 134 consacră obligaţia tutorelui de a îngriji de minor, de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică şi mentală, educarea şi pregătirea profesională a acestuia. De asemenea, art 143 stabileşte îndatorirea tutorelui de a reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlineşte vârsta de 14 ani.
Referitor la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului, art. 140 prevede obligativitatea întocmirii unui inventar al acestora de către un delegat al instanţei de tutelă, după numirea tutorelui, în prezenţa acestuia şi a membrilor consiliului de familie. Cu ocazia inventarierii bunurilor, la întrebarea expresă a delegatului instanţei de tutelă, tutorele şi membrii consiliului de familie sunt ţinuii să declare în scris creanţele, datoriile sau alte pretenţii pe care le au faţă de minor, sub sancţiunea de a fi prezumaţi că au renunţat la ele.

Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să le declare, pot fi îndepărtaţi din funcţie.

Conform art. 142 tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile minorului, mai puţin cele dobândite de minor cu titlu gratuit, care vor fi administrate de curator, de cel desemnat prin actul de dispoziţie (care poate fi tutorele) sau de cel numit de către instanţa de tutelă. Art. 144 alin. 1 prevede că tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia, cu excepţia darurilor obişnuite, potrivite cu starea materială a minorului, iar art. 144 alin. 2 şi 3 prevede, sub sancţiunea nulităţii relative, necesitatea avizului consiliului de familie şi a autorizării instanţei de tutelă, pentru încheierea actelor de înstrăinare, împărţeală, ipotecare sau grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, pentru renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi pentru orice alte acte care depăşesc dreptul de administrare.

Tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie şi fără autorizarea instanţei de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum si cele devenite nefolositoare pentru minor. Conform art. 145 instanţa de tutelă acordă tutorelui autorizarea, pentru fiecare act în parte, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.
Potrivit art. 148 consiliul de familie stabileşte suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor acestuia, sumă care se aduce la cunoştinţa instanţei de tutelă şi se acoperă din veniturile minorului, iar dacă acestea nu sunt suficiente instanţa de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul părţilor sau prin licitaţie publică. Conform art. 149, sumele de bani care depăşesc nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi intrumentele financiare se depun, pe numele minorului, la o instituţie de credit indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult cinci zile de la data încasării lor, iar tutorele poate dispune de aceste sume numai cu autorizarea instanţei de tutelă. Aceste sume nu pot fi folosite de tutore pentru încheierea, în numele minorului, a unor tranzacţii pe piaţa de capital, chiar dacă ar fi obţinut autorizarea instanţei de tutelă.
Conform art. 151 instanţa de tutelă va efectua un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele şi consiliul de familie îşi îndeplinesc atribuţiile cu privire la minor şi bunurile acestuia, iar conform art. 152 tutorele este dator să prezinte anual instanţei de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.
Art. 163 introduce sancţiunea amenzii civile în cazul refuzului tutorelui de a continua sarcina tutelei. Amenda, care nu poate depăşi valoarea unui salariu minim pe economie, poate fi repetată de cel mult trei ori, la interval de câte şapte zile, după care se va numi alt tutore. De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplineşte defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile în folosul statului, care nu poate depăşi trei salarii medii pe economie.

Ascultarea copilului. Conform art. 264, în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.

De asemenea, poate fi ascultat si copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi de a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.

VOM REVENI!