Cine a zis că este criză?! Au crescut semnificativ producţia industrială şi cifrele de afaceri ale firmelor brăilene!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi numărul celor care consultă oferta de locuri de muncă a scăzut. FOTO: ADEVĂRUL
Şi numărul celor care consultă oferta de locuri de muncă a scăzut. FOTO: ADEVĂRUL

Direcţia brăileană de statistică infirmă zvonurile privind scăderea economică. Producţia industrială realizată în luna august 2011 pe un eşantion de 106 unităţi cu profil industrial din judeţ, a fost mai mare - în termeni reali - cu 2,0% (indice 102,0%) decât cea realizată în luna iulie 2011 şi cu 31,3% (indice 131,3%) decât producţia industrială realizată în luna august 2010.

Producţia industrială realizată în perioada 01.I - 31.VIII.2011 a fost mai mare - în termeni reali - cu 14,5% (indice 114,5%) faţă de cea realizată în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie (provenită atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare ale întreprinderilor cu profil industrial) realizată de un eşantion format din 75 unităţi, a fost în luna august 2011 în valoare de 212,4 mil.lei şi este mai mare decât cifra de afaceri realizată în luna iulie 2011 cu 11,7 mil lei, reprezentând o creştere de 5,8%.
Comparativ cu realizările din luna august 2010 (196,5 mil.lei preţuri curente), cifra de afaceri realizată în luna august 2011 a fost mai mare cu 8,1% (indice 108,1%).
În perioada 1.I - 31.VIII. 2011 cifra de afaceri (1507,7 mil. lei preţuri curente) a fost mai mare cu 44,9% (indice 144,9%) faţă de perioada corespunzătoare din anul 2010 (1040,3 mil. lei preţuri curente).

Construcţiile, la putere

În luna august 2011 societăţile comerciale cu activitate principală de construcţii montaj antrepriză au realizat un volum de producţie de construcţii de 16,9 mil.lei, din care 68,7% (11,6 mil.lei) sunt lucrări de construcţii noi, 26,0% (4,4 mil.lei) sunt lucrări de reparaţii capitale, 5,3% (0,9 mil.lei) sunt lucrări de întreţinere şi reparaţii curente.
În perioada 01.I - 31.VIII.2011 societăţile comerciale cu activitate principală de construcţii montaj antrepriză, au realizat un volum de producţie de construcţii de 131,3 milioane lei, din care 67,7% (88,9 mil. lei) sunt lucrări de construcţii noi, 26,1% (34,2 mil. lei sunt lucrări de reparaţii capitale, iar 6,2% (8,2 mil. lei) sunt lucrări întreţinere şi reparaţii curente.

Mai puţine locuinţe


In luna august 2011 au fost eliberate 39 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale cu 4,9 mai puţin decât în luna anterioară ( 41 autorizatii).
În luna iunie 2011 exporturile de mărfuri au scăzut cu 55,6% faţă de luna mai 2011 şi cu 35,8 % faţă de luna iunie 2010.
Importurile de mărfuri au înregistrat o creştere în luna iunie 2011 de 6,9% faţă de luna mai 2011 şi de 19,1% faţă de luna iunie 2010.

La exporturi, înainte!


În structura exporturilor din luna iunie 2011 (în valoare de 18930 mii euro) deţin o pondere importantă: XV - Metale comune şi articole din acestea (44,9%), XI - Materiale textile şi articole din acestea (31,6%), II - Produse vegetale (6,5%), XII - Încălţăminte, pălării şi umbrele (6,1%), XVI -Maşini, aparate, echipamente electrice (4,6%).
În structura importurilor din luna iunie 2011 (în valoare absolută de 39995 mii euro) deţin o pondere importantă: XV - Metale comune şi articole din acestea (60,9%), XVI - Maşini, aparate, echipamente electrice (16,6%), XI - Materiale textile şi articole din acestea (11,1%), VI - Produse ale industriei chimice şi ale industriei conexe (2,1%).
Rata inflaţiei la nivel naţional determinată pe baza creşterii preţurilor de consum, a fost în luna august 2011 de -0,35% faţă de luna precedentă, de 4,25% faţă de august 2010 şi de 2,03% faţă de decembrie 2010.

Şi ceva mai mulţi salariaţi


Efectivul de salariaţi estimat la sfârşitul lunii august 2011 era de 65,4 mii persoane, cu 0,1% mai mare decât cel de luna precedentă. Din aceştia, 56,4% se găseau în servicii, 38,8% în industrie şi construcţii şi 4,8% în agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit.
Câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna august 2011 a fost de 1524 lei, iar cel net de 1113 lei. Comparativ cu luna iulie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a scăzut cu 0,8%, iar câştigul salarial mediu nominal net cu 0,5%. La nivel naţional câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna august 2011 a fost de 2005 lei, iar cel net de 1455 lei.
În agricultură, silvicultură şi pescuit, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1416 lei, cu 8,0% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (1539 lei).
În industrie şi construcţii, câştigul mediu brut a fost de 1562 lei, cu 21,0% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (1977 lei).
În servicii, câştigul mediu brut a fost de 1501 lei, cu 26,3% mai mic decât cel realizat la nivel naţional (2038 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2011, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,8 % faţă de luna precedentă, de 102,2% faţă de decembrie 2010 şi de 106,4% faţă de luna august 2010.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, la sfârşitul lunii august 2011 numărul şomerilor înregistraţi era de 7742 persoane, mai mic cu 186 persoane faţă de luna precedentă. Din aceştia, 1648 beneficiau de ajutor de şomaj (1565 cu ajutor de şomaj 75% şi 83 cu ajutor de şomaj 50%) şi 6094 erau şomeri neindemnizabili.
La sfârşitul lunii august 2011, numărul şomerilor cu domiciliul în mediul urban era de 3482 persoane (din care 2676 persoane cu domiciliul în Mun. Brăila) şi de 4260 persoane în mediul rural.

Şomajul, în scădere


Rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii august 2011 a fost de 5,6%, mai mică cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi cu 2,6 puncte procentuale faţă de luna august 2010, dar mai mare cu 0,8 puncte procentuale faţă de rata şomajului pe ţară (4,8%).
Din numărul total de şomeri înregistraţi, 3182 persoane erau femei, reprezentând 41,1%. Rata şomajului pentru femei la sfârşitul lunii august 2011 era de 4,9%, mai mare cu 0,3 puncte procentuale decât cea înregistrată la nivel naţional (4,6%) şi cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată luna precedentǎ la nivelul judeţului Brǎila. Rata şomajului pentru bărbaţi la sfârşitul lunii august 2011 a fost de 6,2%, mai mică cu 0,3 puncte procentuale decât cea înregistrată luna precedentă şi mai mare cu 0,7 puncte procentuale faţă de cea înregistrată la nivel naţional (4,9%) în luna august 2011.
Ponderea şomerilor înregistraţi în populaţia stabilă în vârstă de 18 - 62 ani a fost în luna august 2011 de 3,3%, mai mare cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată la nivel naţional (3,1%).


Mai mulţi bebeluşi

În luna august 2011, comparativ cu luna anterioarǎ şi cu luna corespunzătoare a anului precedent, în judeţul Brǎila principalele fenomene demografice au avut următoarea evoluţie:
Numǎrul de nǎscuţi - vii a crescut cu 11 (256 născuţi - vii în luna august 2011 faţă de 245 în luna iulie 2011), iar numǎrul deceselor a scăzut cu 69 faţǎ de iulie 2011 (335 decese în august 2011 faţǎ de 404 în iulie 2011).
Faţă de luna august 2010, numărul de născuţi - vii a scăzut cu 4 (260 în august 2010), iar numărul deceselor cu 70 (405 în august 2010).
Sporul natural negativ a crescut de la -159 persoane în luna iulie 2011 la -79 persoane în luna august 2011.
În luna august 2011 s-au înregistrat 3 decese sub 1 an, cu 2 mai multe faţă de luna iulie 2011 şi cu 1 mai multe faţă de cele înregistrate în luna august 2010.
În luna august 2011 s-au înregistrat 258 cǎsǎtorii în judeţul Brǎila, mai multe cu 88 faţǎ de luna precedentǎ şi cu 24 faţă de luna august 2010 (234 în august 2010).

Şi mai multe divorţuri şi căsătorii


În luna august 2011, în judeţul Brăila s-au înregistrat 113 divorţuri mai multe cu 67 faţă de luna anterioară şi cu 109 faţă de luna corespunzătoare din anul 2010.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite