Brăila: Câteva milioane de euro, profitul din vânzarea parcului retail

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Câteva milioane de euro, profitul din vânzarea parcului retail
Brăila: Câteva milioane de euro, profitul din vânzarea parcului retail

În zonă s-au investit aproape 60 de milioane de euro, iar vânzarea s-a ridicat la 63 de milioane

Afacerea “de impact” a acestui an, vânzarea-cumpărarea parcului retail din zona Carrefour- Promenada Mall, face parte dintr-o tranzacţie mai mare, care vizează şi vânzarea a două parcuri similare din Focşani şi Bacău.

Cea mai mare tranzacţie de la începutul acestui an şi până acum, realizată la noi – vânzarea parcului retail din zona Carrefour-Promenada Mall cu 63 de milioane de euro către compania britanică NEPI - aduce un plus de speranţă pentru mediul economic.

De menţionat că European Retail Park Brăila  a fost deschis de belgienii de la Belrom Real Estate.

Curios este că, la deschiderea parcului, în decembrie 2007, Carl Decoopman, reprezentant Belrom Real Estate, spunea că “investiţia realizată la Brăila se ridică la 60 de milioane de euro”, dacă se respectă planul, numai că din acest plan iniţial lipseşte, acum, cinematograful multiplex. 

Parcul din Brăila, vândut la pachet?

Mai mult, potrivit unui comunicat postat pe site-ul cumpărătorului NEPI, parcul de la Brăila face parte dintr-o tranzacţie mai mare, de 160 de milioane de euro, în care mai intră încă două parcuri, din Focşani şi Bacău.

Cert este că, deocamdată, firmele au bătut palma numai pentru centrul de la noi.  Tot de acolo rezultă că marilor chiriaşi - Carrefour, Bricostore şi Media Galaxy - li se va alătura producătorul român de mobilier Staer, iar cinematograful multiplex va fi realizat în prima jumătate a anului viitor.

“Această tranzacţie este doar un transfer de acţiuni. Belrom Real Estate este acţionar major în cadrul Fondului de Investiţii NEPI, noul proprietar al European Retail Park Brăila”, a precizat Florentina Staicu, center manager European Retail Park Brăila.

Aceasta spune că atât pentru chiriaşi, cât şi pentru clienţi nimic nu se va schimba.

“Eu sper doar să nu mărească chiria. Am înţeles că nu ne va afecta. Criza este singura care ne afectează, atât”, spune patronul unuia dintre standurile din Promenada Mall.

Preţul terenului creşte în funcţie de distanţă

Terenul din jurul European Retail Park Brăila are preţuri de la câteva zeci de euro/mp până la sute de euro/mp în funcţie de cât de aproape sau cât de departe se situează de parc şi de utilităţile existente sau inexistente.

Oferte există, dar clienţii nu se înghesuie să cumpere.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite