Canicula poate fi posibilă cauză a unui deces suspect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lui Tudorel Gheorghe de 43 din localitatea Tătaru, comuna Dudeşti, un bărbat în putere şi care nu era cunoscut cu antecedente medicale grave, i s-a făcut rău la ora 20.00 când aduna vitele de pe islazul satului.

Cum la acea ora, mulţi localnici veniseră să-şi ia animalele, au văzut cum bărbatul a căzut, ca secerat, pe câmp. Au anunţat imediat cazul la telefonul unic 112 şi au solicitat o ambulanţă.

Maşina serviciului Judeţean de Ambulanţă a ajuns rapid la locul indicat l-a preluat pe bolnav în stare critică dar din nefericire acesta a decedat în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţe.

Cadavrul bărbatului a fost depus la morgă.

„Nu este exclus ca pe fondul unor afecţiuni nedescoperite, canicula să-i fi venit de hac omului. Dar nu ne putem pronunţa decât după ce vom efectua necropsia", ne-a declarat dr. Aurelian Savu de la Serviciul de Medicină Legală.

Poliţiştii din comuna Dudeşti au deschis dosar de cercetare penală în această cauză.

Luni, după efectuarea necropsiei, oamenii legii vor şti cu exactitate care au fost factorii ce au dus la decesul bărbatului ce curs va urma cercetarea penală.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite