Brăila: Căldură, doar în facturile de la întreţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Căldură, doar în facturile de la întreţinere
Brăila: Căldură, doar în facturile de la întreţinere

Zilele trecute, locatarii de la câteva blocuri din Hipodrom s-au strâns la Asociaţia de Proprietari nr. 202, revoltaţi că îngheaţă de frig în apartamente, cu toate că de la începutul

Zilele trecute, locatarii de la câteva blocuri din Hipodrom s-au strâns la Asociaţia de Proprietari nr. 202, revoltaţi că îngheaţă de frig în apartamente, cu toate că de la începutul acestei luni a început distribuirea agentului termic.

Proprietarii apartamentelor de la etajele trei şi patru ale blocurilor G2, G5, H4 şi F1, legate termic de Centrala 2 din Hipodrom, s-au plâns de faptul că au caloriferele reci, iar câţiva dintre ei sunt nevoiţi să se încălzească cu surse suplimentare, ceea ce le va aduce o cheltuială în plus. Cu toate acestea, persoanele care locuiesc la etajele inferioare se „bucură” de amorţeala din calorifere, care ridică temperatura în case la 16-17 grade.

Administratorul asociaţiei, Gabriel Dobrescu, le-a explicat locatarilor că apa pleacă din centrală la o temperatură de 50 de grade Celsius şi pe traseu nu scade decât cu 2-3 grade.

Un singur cazan

„CET-ul a pus în funcţiune un singur cazan şi, în consecinţă, temperatura din instalaţie este scăzută şi oamenii tremură de frig în apartamente”, a punctat administratotul asociaţiei. Locatarii sunt hotărâţi să ia atitudine şi vor să se întâlnească pentru a merge la primar şi la directorul de la CET.  
  
Conducerea CET recunoaşte că în zonă sunt probleme, dar spune că le va rezolva în cel mai scurt timp.

 „Au fost realizate lucrări pentru reabilitarea reţelei, iar acum trebuie făcută aerisirea instalaţiei. Voi trimite o echipă în zonă care să remedieze problema astfel încât să nu se creeze un disconfort brăilenilor”, a precizat Ionel Pătraşcu, directorul CET Brăila. 

Primarul Aurel Simionescu a spus în această dimineaţă că CET-ul a început să livreze agentul termic, iar Asociaţiile de Proprietari trebuie acum să fie atente la instalaţie.

"Asociaţiile de Proprietari trebuie să facă verificări să vadă dacă caloriferele trebuie aerisite, mai ales că a fost o perioadă în vară când s-au executat tot felul de lucrări. Nu putem să dăm vina pe CET dacă nu avem căldură în toate caloriferele", a punctat edilul şef.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                            

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite