Revoluţie la şcoală: Buretele şi creta, înlocuite de o tablă "deşteaptă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii brăilenii au participat în număr mare la seminarul lui Gary Anderson
Profesorii brăilenii au participat în număr mare la seminarul lui Gary Anderson

Profesorii au acum ocazia să dea o notă mult mai atrăgătoare orelor de limba engleză. Ei pot apela la o tablă „deşteaptă" care nu mai are nevoie de burete şi cretă.

Cu ajutorul unui calculator, un proiector şi un pix inteligent, orele de limba engleză capătă o altă nuanţă, chiar una distractivă.

Pixul care ţine loc de cretă şi burete totodată, poate face chiar mai mult fiind ajutat şi de programele din calculator.

Toate acestea au fost prezentate în cadrul simpozionului "Rolul mijloacelor electronice în predarea limbii engleze", susţinut de Gary Anderson, international teacher trainer la Cambridge University Press, la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci".

Tema proiectului a avut la bază scoaterea în evidenţă a rolului pe care mijloacele electronice îl au în predarea limbii engleze.

Cu acet prilej, la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci", editura „Cambridge University Press" a prezentat şi o expoziţie cu vânzare de carte.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite