Brăileanul al cărui nume este vehiculat în afacerile lui Dragnea, un biet învăţător pensionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Dobrescu - tatăl lui Liviu Dobrescu - este un pensionar modest din Brăila. Fost învăţător, locuieşte singur într-un bloc vechi din cartierul Hipodrom şi nimic din ceea ce-l înconjoară nu denotă lux, ci dimpotrivă.

image

Locatarii din blocul H6 unde figurează adresa lui Lucian Dobrescu, acţionar majoritar la SC. TEL DRUM SRL, au râs cu lacrimi la ideea că vecinul lor ar putea fi multimilionar.

image

"Să fim serioşi, dl. Dobrescu este pensionar, a fost cadru didactic. Acum, cât este vara de lungă îl găsiţi în Chiscani, lucrând la grădina pe care o are acolo. Nu am auzit şi nici nu cred să fi făcut afaceri vreodată", ne-a declarat Constantin Ciumaru, vecin.

Din aceeaşi sursă am mai aflat că Dobrescu n-a avut niciodată parte de maşini luxoase.

Omul a avut un hârb de Dacie pe care, cu ani în urmă, l-a dat pentru "Rabla", unui cunoscut.

Marţi, în mod surprinzător, Lucian Dobrescu a fost găsit acasă de către reporterii cotidianului Adevărul, dar a refuzat dialogul.

"N-am nicio firmă, ce tot spuneţi acolo?!", a spus el.

image

Cu toate acestea, înainte de a ne închide uşa în nas a spus că nu a avut niciodată firmă pe adresa de acolo nici el nici fiul său, Liviu (!!!), care este plecat din Brăila şi lucrează la o firmă privată din Bucureşti.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite