Brăila : Poliţiştii au fost astăzi pe post de cadre didactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au desfăşurat acţiuni cu copiii
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au desfăşurat acţiuni cu copiii

În cadrul acţiunilor de prevenire desfăşurate în colaborare cu şcolile din municipiu poliţiştii au fost prezenţi astăzi la orele de dirigenţie unde au explicat elevilor care este rolul normelor morale şi sociale, precum şi a legilor, ce s-ar întâmpla dacă acestea nu ar exista şi, mai ales, de ce este important să fie respectate.

Copiii au înţeles că legile nu sunt făcute cu scopul de a-i sancţiona pe aceia care le încalcă, ci pentru că astfel se asigură ordinea socială care face ca fiecare cetăţean să se simtă în siguranţă. Cei care nesocotesc legile sunt pedepsiţi tocmai pentru că fapta lor reprezintă un pericol pentru ceilalţi oameni.

"Poliţiştii au încercat să-i sensibilizeze pe elevi cu privire la consecinţele care decurg din adoptarea unor comportamente antisociale şi i-au invitat să identifice factorii care pot conduce la astfel de comportamente delincvente, precum şi cum ar putea să fie evitate", ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al poliţiştilor brăileni.

De asemenea poliţiştii de la Serviciul Rutier au desfăşurat tot astăzi acţiuni cu elevii în vederea cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite