Brăila/ Portret: Ştefan Sînpetru este economistul care se ocupă de destinele bolnavilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început ca inginer nave, apoi a trecut în administraţie, ocupând pe rând trei posturi de conducere, la fosta Direcţie de Muncă, Casa de Pensii şi acum, la Spitalul TBC.

A început să lucreze ca navalist la Întreprinderea de Construcţii Navale şi Prelucrări la Cald Drobeta Turnu Severin, apoi a continuat în Brăila la Şantierul Naval. De la 1 martie 1997 a intrat în administraţie şi a condus Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Brăila.

Expert în management

A urmat, din aprilie 2001, o perioadă în care a lucrat ca funcţionar public. Din 2003 până în 2007 a fost şef serviciu la Evidenţă Contribuabili în cadrul CJP, după care a preluat conducerea instituţiei până în aprilie 2009 când a revenit pe postul de şef serviciu la Evidenţă Contribuabili.

Decizia revenirii în acea funcţie i-a aparţinut în totalitate. „Am ales o variantă mai drastică pentru a nu încurca calculele puterii proaspăt instalate. M-am întors la funcţia de şef serviciu până în decembrie 2009 când mi s-a oferit posibilitatea de a prelua acest spital ca director interimar, apoi ca manager cu contract după concursul din decembrie 2010", ne-a povestit Ştefan Sînpetru.

Nu a ţinut să fie director

Chiar dacă s-a aflat foarte mult timp în funcţii de conducere, mărturiseşte că nu a făcut din aceasta o prioritate.

„Cei care încearcă să acrediteze ideea că am făcut totul pentru a rămâne director, ignoră faptul că am avut şi perioade în care am lucrat ca funcţionar public sau ca şef de serviciu şi nu mi-am făcut treaba rău acolo", ne-a spus interlocutorul nostru.

Cel mai greu i-a fost în 1997 când Brăila a fost puternic lovită de reformele care s-au făcut în industria românească.

„În 1997 Oficiul de Şomaj din componenţa D.M.P.S. a trebuit să întocmească 30.000 de dosare într-o singură lună. Tot anul a însemnat un lung şir de discuţii cu salariaţi, cu sindicate. Faptul că înţelegeam modul în care gândeau, mi-a permis să păstrez lucrurile la un nivel de tensiune acceptabil. La Brăila nu au existat conflicte majore", ne-a spus Ştefan Sînpetru.

Situaţie bună

De când lucrează la spital a reuşit să păstreze unitatea într-o situaţie economică bună, deşi anul 2010 a fost unul relativ agitat. Una din cele mai mari probleme a fost atunci când Ministerul a decis să reducă numărul de paturi.

„Cu sprijinul Consiliului Judeţean am reuşit să convingem Ministerul să ne dea înapoi o parte din paturi. Indicele de utilizare a paturilor a fost la un nivel extrem de ridicat ceea ce demonstrează că dacă numărul lor ar fi fost mai mic, am fi avut mari probleme", ne-a mărturisit managerul unităţii.

Ce-i place

"Îmi place să mă refugiez în natură ori de câte ori am ocazia, ca un element de compensare a stresului cotidian. Îmi plac foarte mult versurile, îmi place să scriu, dar din nefericire, n-am mai avut ocazia să fac asta în ultimul timp. Îmi place să cred că Dumnezeu este cu noi în fiecare zi şi orice greutate este de fapt o încercare în care trebuie să ne probăm calităţile".

Ce nu-i place

"Nu-mi place faptul că în perioada aceasta de criză pe care am traversat-o, marea majoritate dintre noi am devenit răi, ranchiunoşi şi că acest lucru crează o atmosferă generală în care se poate respira din ce în ce mai greu".

Întrebări şi răspunsuri

Ce v-a determinat să începeţi a treia facultate, la Drept?

"Două elemente: în primul rând, a-ţi ţine mintea trează este un lucru extrem de util pentru a evita automatismele şi procesul de îmbătrânire al creierului. În al doilea rând am lucrat atât de mult cu legislaţie încât la un moment dat am simţit nevoia de a-mi sistematiza modul de interpretare a unui act normativ şi de aplicare a lui".

Vă este mai greu sau mai uşor aici la spital?

"Fiecare instituţie îşi are propriile ei dificultăţi. Aici la spital, problema este că finanţarea se face ca la o firmă privată. Un spital vinde servicii de sănătate către CAS, încasează contravaloarea lor şi ţine de abilitatea echipei manageriale ca din acei bani să acopere toate cheltuielile".

Profil

Născut: 13 septembrie 1958, Brăila.

Studii: Facultatea de Mecanică, secţia Nave Ingineri, Universitatea din Galaţi, Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice Internaţionale, Universitatea Constantin Brâncoveanu.

Ocupaţie: Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila.

Familie: Căsătorit, un copil

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite