PORTRET / Angel Trifan - Medicul pasionat de acordarea primului ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este coordonatorul UPU-SMURD, are în subordine 200 de oameni cu o misiune specială şi îşi face meseria cu dăruire în ciuda lipsurilor din sistemul sanitar.


A intrat „cu acte în regulă" în lumea medicală în anul 2000, când şi-a finalizat cu brio rezidenţiatul în Medicină de Urgenţă împlinindu-şi astfel o dorinţă din copilărie care a avut ca punct de plecare o întâmplare dureroasă. Deoarece lucrul în condiţii de stres şi chiar o oarecare nevoie de adrenalină se potrivesc cu temperamentul său, a ales această specializare despre care spune că e cea mai pasionantă.

„Mi-am dorit să fiu medic încă de la vârsta de şase ani, când bunica, pe care am iubit-o enorm, s-a îmbolnăvit de cancer. De atunci am vrut să mă fac doctor ca să pot salva oameni doborâţi de suferinţă", mărturiseşte dr. Angel Trifan.

image

Prima noapte de gardă

Chiar şi astăzi, după 11 ani, doctorul Trifan îşi aminteşte prima sa gardă în care a fost nevoit să facă faţă unei avalanşe de cazuri, multe dintre ele grave. Atunci a descoperit că poate lucra foarte bine sub stress şi a căpătat încredere în capacitatea sa profesională.

„Pe 8 noiembrie 1999, când abia fusese inaugurată noua Cameră de Stabilizare, am avut parte de o noapte nebună, în gardă. Au fost aduse atunci 24 de cazuri, multe dintre ele foarte grave. Am ieşit din tură cu un încurajator sentiment de satisfacţie profesională", îşi aminteşte Angel Trifan.

image

În anul 2007 dr. Trifan a început o nouă etapă în cariera sa, fiind numit coordonatorul UPU-SMURD Galaţi. Nu este implicat politic, desemnarea sa pentru această funcţie fiind făcută strict pe criterii profesionale. Din acel moment, nivelul implicării sale în lupta pentru salvarea cât mai multor vieţi şi responsabilitatea pentru îndeplinirea acestei dificile misiuni a crescut foarte mult.

De la numirea sa, personalul medico-santar de al UPU şi echipajele SMURD au câştigat foarte multe bătălii cu moartea.

„Un caz care m-a impresionat în mod special a fost cel al unui accident rutier la care am fost nevoiţi să descarcerăm mai multe victime, la ora 04.00 dimineaţa, pe un ger cumplit. Patru dintre victime erau deja decedate, iar o alta supravieţuise, dar caroseria contorsionată îi amputase un picior. A fost salvată. La un alt caz complicat am fost nevoiţi să descarcerăm o victimă, dar cum operaţiunea ar mai fi durat şi starea acesteia era gravă, ca să-i pot acorda primul ajutor neîntârziat, am intrat prin spaţiul geamului hayonului blocat. Strecurându-mă prin spaţiul îngust, m-am tăiat la o mană, dar am continuat şi am reuşit să salvăm acea persoană", mai spune Angel Trifan.

image

Bătut şi sechestrat în misiune

Meseria de medic şi cea asistent medical sau paramedic la SMURD şi la Ambulanţă, este una riscantă şi din cauza agresivităţii cu care echipajele se confruntă uneori în misiuni . În septembrie anul trecut, dr. Trifan si membrii echipajului său au fost bătuţi de către familia unei tinere, care solicitase la 112 ajutor medical pentru o falsă tentativă suicidară.

Vorbind despre activitatea sa profesională, Trifan spune răspicat că fără ajutorul colegilor din spital şi de la SMURD şi fără înţelegerea familiei, a soţiei sale în special care duce greul casei, nu ar fi reuşit să aibă succes în atâtea cazuri dificile.

Întrebări şi răspunsuri

Care este problema care vă frământă cel mai tare legat de UPU-SMURD?

"Principala problemă este cea a finanţării. Degeaba facem noi referate peste referate şi cerem, dacă nu sunt bani. O altă problemă este aceea că secţia nu este securizată aşa cum ar trebui. Intră cine vrea, inclusiv persoane agresive şi se circulă prin UPU ca pe stradă. Lipsa personalului este şi ea o altă problemă presantă".


Care sunt cele mai mari satisfacţii ale meseriei?

"Atunci când reuşeşti să salvezi un pacient care este aproape mort trăieşti nişte clipe deosebite. Nu se compară nimic cu asta. Este extraordinar atunci când mă întâlnesc cu foşti pacienţi, pe care i-am salvat de la moarte şi care îşi amintesc asta".

image

Ce-i place

"Îmi place să petrec timpul liber cu ai mei. Mă bucur de fiecare minut în care pot fi cu soţia şi copiii mei. Mai nou, îmi plac motoarele. Sunt proaspătul posesor al unei motociclete. Îmi place să citesc, să joc şah. Îmi mai place să construiesc cu copiii mei, din Lego, diferite obiecte. Este foarte instructiv pentru ei"

Ce nu-i place

"În primul rând, nu-mi place să fiu luat de prost. Întotdeauna i-am urât pe cei care au încercat să trişeze în relaţia cu mine şi nu numai în plan profesional. Urăsc oamenii care se gudură încearcând să profite de bunăvoinţa mea. Nu-mi plac oamenii mincinoşi. Nu-mi plac oamenii lăudăroşi. Nu-mi plac parveniţii. Sunt incompatibil cu politica".

Profil:

Născut: 27 iunie 1968, Brăila

Studii: Facultatea de Medicină, dublă specializare în Medicina de Urgenţă şi în ATI

Familie: Căsătorit

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite