Brăila: o minoră dispărută de la domiciliu a fost dată în urmărire la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionela Leu, în vârstă de 17 ani a dispărut de la domiciliu în ziua de 15 aprilie 2011, la orele 17.00. Din primele cercetări efectuate, a rezultat că la data dispariției minora a afirmat că merge în Piața Halelor, pentru a face cumpărături, însa nu a mai revenit la domiciliu până în prezent.

Totodată, poliţiştii au stabilit că aceasta are o relaţie de prietenie cu un tânăr pe nume Marian, în vârsta de aproximativ 20 ani, care locuieşte în cartierul Apollo, fiind posibil să se afle în compania acestuia.


Semnalmente: înalţime 165 cm, constitutie robustă, păr şaten, vopsit negru, lung până la umeri, faţă ovală, ochi caprui, buze subţiri, iar ca semne particulare prezintă două tatuaje, unul pe omoplatul stang (balanţă cu scorpion) şi altul pe gamba dreaptă (un trandafir multicolor).


Îmbrăcăminte la data dispariţiei: pulover maro, geacă neagră din stofă, pâna în talie, bluejeans de culoare neagră, pantofi sport de culoare roz.


Activităţile de căutare şi depistare sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimetul Urmăriri, care au solicitat urmărirea la nivel naţional a minorei.


Cine poate da relaţii despre prezenţa acesteia în municipiul sau judeţul nostru este rugat să apeleze, gratuit, numărul de urgenţă 112, ori să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite