Brăila: Urmărit naţional prins şi încarcerat de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unor activităţi specifice desfăşurate de judiciarişti din cadrul Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, a fost depistat un bărbat de 52 de ani, din municipiu, care era urmărit la nivel naţional din data de 30 martie, pentru o pagubă de peste 30.000 de lei.

Împotriva acestuia, Judecătoria Brăila a emis, la data de 11 martie, mandat de executare a pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals intelectual şi înşelăciune.

În primăvara anului 2006, suspectul a înlesnit falsificarea unui act de identitate, prin aplicarea fotografiei sale, în locul celei a posesorului real.

Cu actul de identitate falsificat, s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, în vederea obţinerii unui nou act de identitate cu fotografia sa, dar cu alte date de identificare.

Cu acelaşi act de identitate falsificat, o adeverinţă falsă şi o copie a unei cărţi de muncă falsificate, urmăritul s-a prezentat la sediul unei sucursale bancare din localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, unde a indus în eroare această unitate şi a prejudiciat-o cu suma de 31.788 lei.

Suspectul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite