Brăila: Program nou de declaraţii pentru cei care realizează venituri în afara salariului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile programe pentru cei care intră sub incidenţa prevederilor legale care se referă la veniturile profesionale, altele decât cele de natură salarială pot fi descărcate de pe site-ul ANOFM, de pe site-ul AJOFM Brăila, sau pe suport magnetic de la sediul AJOFM Brăila, din Bulevardul Dorobanţilor nr. 603-605.

AJOFM Brăila anunţă noul program de declaraţii în conformitate cu prevederile legale privind raportarea asiguraţilor care realizează venituri profesionale pentru veniturile plătite începând cu data de 10 Septembrie 2010.

„S-au introdus două tipuri de contract: 98 - pentru contractele de drepturi de autor şi conexe şi 99 - pentru contractele/convenţiile încheiate conform Codului civil", spune directorul AJOFM Brăila, Simona Cîrligea.

Înregistrările corespunzătoare acestor persoane vor fi adăugate alături de salariaţii propii. Programul trebuie folosit pentru raportarea aferenta lunii septembrie 2010 şi de către angajatorii care nu au încheiate astfel de contracte cu menţiunea că în acest caz este modificată structura declaraţiei.

Programul poate fi preluat on-line de pe site-ul ANOFM, www.anofm.ro secţiunea download, de pe site-ul AJOFM Brăila, www.braila.anofm.ro sau pe suport magnetic de la sediul AJOFM Brăila, din Bulevardul Dorobanţilor nr. 603-605.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite