Brăila: O braziliancă are grijă de bătrânii singuri de la căminul de pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria de Paula s-a îndrăgostit de oraşul cosmopolit Brăila
Ana Maria de Paula s-a îndrăgostit de oraşul cosmopolit Brăila

Tânăra născută lângă Rio de Janeiro învaţă coafura, ca să deschidă propriul salon de îmfrumuseţare. De două luni, face şi muncă de voluntariat, la căminul de bătrâni

Povestea braziliencei Ana Maria de Paula, creola stabilită de un an la Brăila, alături de cel căruia i-a dăruit inima, pare una ruptă dintr-o telenovelă sud-americană. Vorbitoare de limbă portugheză, Ana Maria ştie spaniola la perfecţie şi a învăţat şi româna, datorită lui Aurelian, alesul inimii, pe care l-a întâlnit în Madrid.

Mamă a trei copilaşi - două fetiţe şi un băieţel - Ana Maria învaţă coafura şi frizeria, la Şcoala de Arte şi Meserii, intenţionând să-şi deschidă propria afacere.
„Noi, în casă, vorbim spaniola, dar şi româna. Fetiţele mele, una de trei ani şi jumătate, cealaltă de doi ani şi jumătate, ştiu ambele limbi. Mai târziu, le învăţ şi portugheza, limba mea natală. Cât despre soţul meu, a fost dragoste la prima vedere. La început, ne-am înţeles mai mult prin gesturi", ne-a mărturisit brazilianca.

„Cum ieşim în oraş, vine lumea ca să-mi mângâie fetiţele"

Ana Maria de Paula a plecat împreună cu fratele ei Fabio în Madrid, în urmă cu şase ani, ca să-şi încerce norocul. A lucrat într-o brutărie şi, la scurt timp, l-a cunoscut pe Aurelian, brăileanul care se ocupa de decoraţiuni interioare.

„Fetiţele ni s-au născut în Madrid, iar băieţelul în România. Copiii au dublă naţionalitate, română şi braziliană. Părinţii şi fraţii mei sunt în Brazilia - am fost cinci fraţi la părinţi - dar păstrăm legătura prin Internet şi telefon", ne-a spus creola îndrăgostită de Brăila.

Din cauza crizei, în Spania lucrurile au început să meargă prost, astfel că Ana Maria şi Aurelian au venit la Brăila. Bărbatul face decoraţiuni interioare, iar femeia învaţă coafură şi frizerie.

„Cum ieşim în oraş, vine lumea la noi. Toţi vor să-mi mângâie fetiţele. Fetele seamănă mai mult cu soţul, iar băieţelul, care are opt luni, cu mine. Locuim cu socrii, care ne ajută foarte mult, dar vrem să avem propria noastră casă", spune brazilianca.

„Îmi plac mult parcurile din Brăila"

Ana Maria de Paula ne-a mărturisit că, imediat ce va termina cursurile Şcolii de Arte şi Meserii, va face tot posibilul ca să deschidă propriul salon de îmfrumuseţare. „Mi-ar plăcea să locuim la casă, pentru că e mai bine pentru copii. Noi, în Brazilia, locuiam la casă. Îmi place aici, Brăila e un oraş frumos. Îmi plac mult parcurile oraşului", ne-a mărturisit frumoasa mămică.

Ana Maria a fost încântată de luminile de Crăciun, dar şi de focurile de artificii care au luminat cerul, în noaptea de Revelion. S-a aflat în faţa Primăriei, cu soţul şi cu fratele ei, Fabio, la hotarul dintre ani.

Ce-i place:

Îmi place să călătoresc. Îmi place foarte mult marea, pentru că m-am născut aproape de malul mării, lângă Rio de Janeiro. Ador marea. Îmi place dansul, am participat de mai multe ori la celebrul carnaval de la Rio. Îmi plac sărmăluţele în foi de varză.

Ce nu-i place:

Nu-mi place frigul, pentru că în Brazilia este mereu cald. De când am venit în România, de un an, n-am reuşit să mă obişnuiesc cu temperaturile de aici. Deşi îmi place mâncarea românească, mai ales friptura, nu-mi place deloc ciorba. Nici să n-aud de ciorbă.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce ne poţi spune în legătură cu voluntariatul la căminul de bătrâni?
„Cam de două luni, vin împreună cu colegele mele la cămin, unde ne exersăm îndemânarea. Este vorba de un parteneriat între Căminul „Sf. Nicolae" şi Şcoala de Arte şi Meserii, reprezentată de profesoara Flori Mîrac. Învăţăm frizerie, coafură, manichiură şi pedichiură. De asemenea, participăm la cursuri".

Intenţionezi să-ţi chemi familia în România?
Mama, tata şi fraţii mei, mai puţin Fabio, sunt în Brazilia. Mi-e dor de ei, cu toate că păstrăm legătura. Abia aştept să-i văd, anul acesta, probabil în august. Părinţii mei aşteaptă cu nerăbdare să-şi cunoască nepoţii. Eu sunt de confesiune evanghelică, iar soţul ortodox. Vrem să ne căsătorim şi să ne cununăm religios, în ambele confesiuni".

Profil

Născută: 16 aprilie 1982, Barbacena MG, Brazilia.
Studii: liceul; Şcoala de Arte şi Meserii „Spiru Haret" Brăila.
Ocupaţie: elev cursant.
Familie: două fetiţe şi un băieţel.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite