Brăila: Deţinuţii au propria revistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii au cântat colinde la biblioteca publică
Deţinuţii au cântat colinde la biblioteca publică

Cu ocazia Crăciunului, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" a fost lansată revista "Noi", editată în colaborare cu Penitenciarul Brăila.

La eveniment au fost prezenţi Adelina Pop, iniţiatoarea proiectului, directorul bibliotecii, Dragoş Neagu, preotul Dănuţ Bogdan şi 12 deţinuţi.

Cu acest prilej, directorul BJPI i-a asigurat pe deţinuţi că îi va sprijini în continuare în demersul lor cultural-educativ.

Editată pentru al doilea an consecutiv, revista „Noi" este scrisă de deţinuţi pentru deţinuţi, cu sprijinul cadrelor şi al Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati" Brăila.

„Fondurile existente nu ne-au permis să scoatem de sub tipar decât un număr, în luna decembrie", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, Simona Cioară.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite