Brăila: Deţinuţii au propria revistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii au cântat colinde la biblioteca publică
Deţinuţii au cântat colinde la biblioteca publică

Cu ocazia Crăciunului, la Secţia Copii - Tineret a Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" a fost lansată revista "Noi", editată în colaborare cu Penitenciarul Brăila.

La eveniment au fost prezenţi Adelina Pop, iniţiatoarea proiectului, directorul bibliotecii, Dragoş Neagu, preotul Dănuţ Bogdan şi 12 deţinuţi.

Cu acest prilej, directorul BJPI i-a asigurat pe deţinuţi că îi va sprijini în continuare în demersul lor cultural-educativ.

Editată pentru al doilea an consecutiv, revista „Noi" este scrisă de deţinuţi pentru deţinuţi, cu sprijinul cadrelor şi al Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati" Brăila.

„Fondurile existente nu ne-au permis să scoatem de sub tipar decât un număr, în luna decembrie. Este al doilea al revistei şi este dedicat sărbătorilor de iarnă", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, Simona Cioară.

Iată şi numele câtorva articole: „În Ajunul Sfintelor Sărbători", „Clasici ai poeziei carcerale", „Poeziile noastre", „Droguri", „Alcoolul - un viciu care ucide", „Întoarcere cu faţa către adevăr şi vis".

Tulburătoare sunt poeziile reproduse din „scriitorii carcerali" - Radu Gyr, Dumitru Bacu, Nichifor Crainic şi Nicolae Călinescu. După publicarea, pe foi volante, a poeziei „Ridică-te Gheorghe/ Ridică-te Ioane!", Radu Gyr a fost condamnat la moarte de către comunişti, ulterior pedeapsa fiind comutată în închisoare pe viaţă.

În final, detinuţii au susţinut, împreună cu preotul Bogdan, un recital de colinde.

Tot colinde au venit sa cânte la Biblioteca Judeţeană şi opt minori de la Penitenciarul Tichileşti, care au fost recompensaţi cu pachete de cărţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite