Brăila: Concedieri pe bandă rulantă / Protecţia Copilului pierde 70 de angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma programului de restructurare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila disponibilizează 70 de angajaţi. Doar 45 de salariaţi vor fi afectaţi, restul depunâdu-şi deja dosarele de pensionare. După restructurări, Protecţia Copilului rămâne cu 650 de salariaţi.

Viitorul sună sumbru pentru o bună parte dintre salariaţii Protecţiei Copilului din Brăila. După alte intituţii lovite de criză, acum a venit rândul angajaţilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila (DGASPC) să se reorganizeze, să vadă de unde şi cât taie.

Aproximativ 70 de angajaţi îşi vor lua „la revedere" de la DGASPC. Mai exact, în urma programului de restructurare, aceştia urmează să nu mai lucreze în instituţie.

"Aici sunt incluse şi persoanele care şi-au depus la Casa Judeţeană de Pensii documentaţia pentru pensionare anticipată sau la limită de vârstă, astfel încât apreciem că măsura disponibilizării va afecta aproximativ 45 de salariaţi", a precizat Alexandru Sculschi, directorul DGASPC.

Rămân 650 de angajaţi

În prezent, statul de funcţii al Direcţiei are 830 de posturi, dintre care sunt ocupate doar 720. Acum, DGASPC a propus Consiliului Judeţean o nouă grilă care cuprinde 650 posturi.

"De mentionat că anterior au fost obţinute avizele de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului", a mai adăugat directorul DGASPC, Alexandru Sculschi.

La ora actuală, în sistemul de protecţie specială al DGASPC sunt 982 de persoane, dintre care 286 sunt copiii care beneficiază de măsura plasamentului la familia extinsă.

"Noi sperăm sa nu fie repercusiuni în ceea ce priveşte serviciile acordate beneficiarilor. Vom încerca să respectăm în continuare standardele minime obligatorii specifice fiecărui serviciu", ne-a spus Simona Cimpoae, purtătorul de cuvânt al DGASPC.

Criterii de disponibilizare

De comun acord cu sindicatul, DGASPC a stabilit câteva criterii minimale de care va ţine cont la disponibilizări. Iată trei dintre acestea: dacă angajatul cumulează pensia cu salariul, calificativul obţinut la ultima evaluare şi dacă există sancţiuni disciplinare.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite