Brăila: Cinci beţivi cu chef de ceartă au fost ridicaţi de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară în jurul orei 21.00, o patrulă de jandarmi a fost solicitată să aplaneze un scandal, produs într-un local tip cafe-bar, din cartierul Vidin. În incinta societăţii comerciale, jandarmii au identificat cele cinci persoane în cauză, cu vârste cuprinse între 36 şi 45 ani.

În urma verificărilor efectuate a reieşit că incidentul a fost provocat de aceşti bărbaţi, care au consumat, în interior, băuturi alcoolice cumpărate de la un magazin alăturat, fapt pentru care angajata barului le-a cerut să parăsească incinta.

Grupul de persoane a refuzat să iasă, tulburând astfel ordinea în localul respectiv, în care se aflau şi alţi clienţi.

Pentru faptele lor, cei cinci au fost conduşi în afara societăţii comerciale şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi, în conformitate cu Legea 61/ 1991 republicată.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite