Brăila: Averile celor mai secretoşi lideri de sindicat, de la "Laminorul" şi de la "Braicar"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Iarca, de la „Laminorul”, renovează, de 15 ani, o casă
Constantin Iarca, de la „Laminorul”, renovează, de 15 ani, o casă

„Adevărul de Seară" vă prezintă, astăzi, averea liderului de la „Laminorul" şi a celui de la „Braicar". Ne-am respectat obiceiul şi revenim cu declaraţii de avere cât mai complete ale celor care au în spate o masă de oameni dintr-o unitate sau alta, sindicaliştii.

Dat fiind faptul că sindicaliştii şi liderii lor nu sunt obligaţi să îşi declare nici venituri, nici bunurile pe care le posedă, am mers şi de astă dată pe mâna interlocutorilor noştri şi le consemnăm averile aşa cum chiar ei ni le-au spus. Pentru început ne-a oprit la unul dintre cei mai activi lideri de sindicat: Constantin Iarca, de la „Laminorul".

Constantin Iarca, liderul de sindicat de la „Laminorul" Brăila, susţine că are averea unui om obişnuit, „o casă pe care de 15 ani o tot renovează" şi un salariu pe care-l primeşte de la unitatea la care lucrează. Constantin Iarca nu crede că un lider sindical din teritoriu are avere de pe urma poziţiei pe care o ocupă şi deci nu are nimic de declarat.

„Nu e nevoie de declaraţie"

„Poziţia modestă a unui lider de întreprindere nu necesită întocmirea unei declaraţii de avere. Dacă faci o declaraţie de avere poţi fi chiar suspectat de unii că vrei să ascunzi ceva. Nu aici sunt banii, ci la Bucureşti. Cei de acolo au terenuri, acţiuni şi altele. Noi aici avem o locuinţă, un salariu şi cam atât. Nu este nevoie de o declaraţie de avere pentru acestea. Bugetul sindicatului nostru se duce către membrii săi", a punctat liderul laminoriştilor.

Un alt lider care s-a arătat secretos în privinţa averii, dar şi a imaginii sale (nu s-a lăsat fotografiat) este Aurel Ionescu, de la „Braicar".

Aurel Ionescu este liderul sindical al şoferilor de la compania de transport în comun „Braicar", unul dintre liderii de sindicat care, de asemenea, nu crede că declararea averilor este necesară.

„Nu sunt funcţionar public. Sunt un simplu angajat la «Braicar» de mulţi ani şi nu am decât un salariu mediu şi o casă pe care numai eu ştiu cât m-am chinuit să o fac. Nu am de ce să fac o declaraţie de avere pentru că nu am avere", a spus Aurel Ionescu.

A avea sau a nu avea declaraţie de avere

Dacă unii lideri sindicali sunt gata oricând să-şi facă publice declaraţiile de avere, alţii sunt mai precauţi şi nu văd o necesitate în acest lucru. Unii merg chiar mai departe cu afirmaţiile şi cred că dacă depun o declaraţie de avere pot fi chiar suspectaţi de colegi că încearcă să ascundă ceva.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite