Brăila: Astăzi la ora 12.00 începe pelerinajul la moaştele Sfântului Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată în acest an, relicvele Sf. Nicolae poposesc la Penitenciarul Brăila, punct de plecare pentru pelerinajul prilejuit sărbătorirea patronului spiritual al municipiului, eveniment patronat de Arhiepiscopia Dunării de Jos şi ÎPS Casian Crăciun.

Racla cu sfintele relicve ajunge astăzi, la prânz, în penitenciar. Detinuţii se vor închina la Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.

Va urma, pe traseul Biserica Monument Istoric Sfinţii Arhangheli şi Biserica Sf. Nicolae, procesiunea "Călători pe cărările Sfinţilor" de ducere a moaştelor, cu alai preoţesc, la vechea Catedrală a Brăilei, unde vor rămâne până luni seară, astfel încât toţi credincioşii să poată trece prin faţa lor, să se închine şi să se roage.

Astăzi, de la ora 18.00, în toate bisericile din Brăila, va fi oficiată slujba de priveghere închinată Sf. Nicolae.

Pe 6 decembrie, de la ora 9.00, la biserica "Sf. Nicolae", dar şi în toate bisericile ortodoxe va fi oficiată liturghia. După slujbă vor fi împărţite o mie de porţii de sarmale de post.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite